Când realitatea e mai mult decât un reality show: un bărbat și-a anunțat crima într-o emisiune, apoi a pus-o în practică
Dramatizarea presei constă în transformarea unei știri sau emisiuni într-o poveste cu intrigă și personaje, cu scopul de a ține publicul prins în subiect. Deși fenomenul a apărut prima oară în jurul sferei politice, transformând astfel contrele pe teme de economie și politici publice într-o luptă a indivizilor, și emisiunile de ”reality” au împrumutat modelul.
Când realitatea e mai mult decât un reality show
Într-un ”reality” s-a petrecut și următoarea scenă: un el și o ea, invitați în platou să discute cu invitații despre problemele conjugale. Ea spune că problemele ar fi de fapt gelozia lui și violența pe care o manifestă față de ea, în timp ce el susține că ea l-ar fi înșelat, dar că încă o iubește.
Invitații și moderatoarea încearcă să-i descoasă de mai multe detalii. Cum s-au cunoscut, când au început problemele. Încă de la intrarea în platou, o invitată le spune: „Vai, dar ce semănați!”. Cu numai două minute înainte, ea spusese că este prizonieră în relație și-n casă. Ea susține că el e violent, ei întreabă ce zodie e el.
”Fecioară”.
Într-un final, bărbatul recunoaște că a amenințat-o și pe ea, și pe băiatul ei cu moartea, în cazul în care ea îl părăsește. Nimeni din platou nu i-a atras atenția cu privire la comportament decât după mai bine de jumătate de oră, continuând în tot acest timp cu tirada iubirii veșnice.
Inevitabilul s-a produs patru luni mai târziu, când același el a înjunghiat-o în gât, în curtea unei biserici. Victimă a fost și fiul femeii, un adolescent de 15 ani, care ar fi avut capul spart de la loviturile repetate de asfalt. Pentru victimele agresorului nu s-a mai putut face nimic.
Conflictele conjugale, transformate în ”replici spumoase”
Emisiunea la care fac referire e cunoscută pentru poveștile pe care le aduce pe micile ecrane. În marea majoritate a cazurilor, e vorba de persoane normale, care vin la televizor să vorbească despre problemele din viața lor de zi cu zi: copii pierduți, parteneri geloși, conflicte cu rudele. În toate cazurile, ei nu sunt ei, ci sunt niște personaje cu aceleași nume și povești, dar care sunt descusute pe toate părțile pentru bârfa cotidiană.
Astfel, conflictele conjugale se transformă în „replici spumoase”.
Problema nu e apariția acestor persoane la televizor, ci modul în care moderatorii tratează problema. E aproape de neconceput cum moderatorii pot afirma cât de mult se iubesc doi invitați, când unul dintre cei doi afirmă că este prizonier în relație și casă.
Emisiunea nu poate fi blamată pentru tragedie, însă putem să ridicăm întrebări asupra culturii toxice pe care o invocă în aproape fiecare emisiune, prin trivializarea comportamentelor deviante. Întrebările despre zodii nu transmit niciun mesaj agresorului, publicului și victimelor, ci îi oferă primului cale liberă spre a-și continua acțiunile fără să-și pună semne de întrebare, fără să-i conteste nimeni acțiunile.
„Noi l-am avut pe acel infractor în platou”
Prezentatoare a avut, ulterior aflării veștii, și o reacție live. N-a fost supărată că s-a amuzat în platou în timp ce ”detectorul de minciuni” arăta că femeia ”mințise” atunci când a spus că nu-l mai iubește pe partener și dorește să plece. Și-a exprimat însă revolta față de modul în care autoritățile au acționat.
Pe contul de YouTube al emisiunii a fost încărcat momentul în care prezentatoarea afirmă că victima crimei de la Argeș e femeia pe care o avusese în urmă cu patru luni la emisiune, dar și că de vină ar fi… autoritățile, pentru că au ignorat victima.
„Cine răspunde pentru viața unui copil de 14 ani, după ce noi l-am avut pe acel infractor în platou? A stat la un metru de mine, și-a arătat faptele, și le-a spus, și le-a verbalizat. Ce să mai facă această femeie? A murit această femeie. Cine răspunde de asta? Cine răspunde? Statul român e direct participant la aceste crime și cred că statul român e la fel de infractor ca și criminalul care a luat viața acestor doi oameni nevinovați. Autoritățile se fac că nu ne aud. (…) O femeie care mâine ar fi trebuit să împlinească 38 de ani a fost ucisă de concubinul gelos… pe 8 ianuarie a fost la Acces Direct”, a spus aceasta.
Articole asemănătoare
Operațiunea „Spamouflage”: Meta a dejucat o amplă campanie de dezinformare pro-China
Jurnalistă spaniolă, agresată sexual în timp ce relata în direct. Agresorul ei a fost arestat
Tot ce știm despre incidentul din Polonia și de ce nu e acesta motiv de panică
Satya Nadella avertizează că monopulul Google va afecta viitoarele motoare de căutare AI
China a vrut să-și facă un cont ascuns pe TikTok, platforma de unde tinerii se informează