Apple avertizează jurnaliștii și politicienii indieni din opoziție cu privire la un atac cibernetic susținut de stat

Apple a trimis un mesaj mai multor personalități din India – printre care jurnaliști și politicieni din opoziție – cu privire la un potențial atac cibernetic din partea statului. Compania i-a informat că s-ar putea să fie victimele unei supravegheri electronice, iar datele lor să nu mai fie private.

În jur de 20 de oameni au primit această notificare pe telefoanele lor iPhone, conform The Washington Post, cei mai mulții fiind politicieni și jurnaliști care au fost critici cu guvernul condus de Narendra Modi.

Unii și-au postat notificarea pe X, fosta Twitter – precum Raghav Chadha, parlamentar din partea unui partid aflat în opoziție – în care sunt avertizați că, pe lângă accesarea datelor personale, microfonul și camera telefonul ar putea fi, la rândul lor, compromise și accesate de la distanță.

Apple nu a oferit mai multe detalii despre atacuri și nici nu a menționat dacă acestea au fost îndeplinite cu succes. Într-o scurtă declarație pentru Washington Post, gigantul american s-a ferit să numească guvernul indian ca fiind în spatele campaniei de supraveghere și s-a limitat în a spune că nu atribuie avertizările trimise oamenilor unui „anumit grup sponsorizat de stat”.

Ashwini Vaishnaw, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației din India, a folosit această explicație vagă a Apple pentru dezminți vreo implicare din partea guvernului din care face parte. Într-o serie de postări pe X, ministrul spune că „informațiile furnizate de Apple cu privire la această problemă par a fi vagi și neclare. Apple afirmă că aceste notificări se pot baza pe informații «incomplete sau imperfecte»”. Vaishnaw a continuat și a declarat că o investigație va fi demarată, iar Apple este invitată să participe cu mai multe detalii despre aceste atacuri.

Jurnaliștii și opoziția, însă, au avertizat că guvernul încearcă să ascundă adevărul, la fel cum au încercat în 2021 când executivul condus de Modi a folosit programul Pegasus pentru a spiona politicieni, activiști și jurnaliști opozanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *