Alți doi jurnaliști ruși, arestați pentru „colaborare” cu organizația lui Navalnîi
Alți doi jurnaliști ruși au fost reținuți de autoritățile ruse pentru participarea la acte de extremism. Serghei Karelin și Konstantin Gabov sunt acuzați că ar fi fost implicați într-un grup fondat de politicianul rus de opoziție Aleksei Navalnîi.
Arestările au avut loc sâmbătă, 27 aprilie 2024, iar instanțele au dispus ca ambii jurnaliști să rămână în arest până la finalizarea anchetei. Imediat ce informația a apărut în spațiul public, mai multe organizații internaționale au cerut eliberarea celor doi. The Associated Press, unde Karelin a lucrat anterior, și-a exprimat îngrijorarea și caută informații suplimentare despre situația celor doi.
Karelin și Gabov au fost acuzați că au pregătit materiale pentru un canal YouTube administrat de Fundația pentru combaterea corupției a lui Navalnîi, o organizație care a fost scoasă în afara legii de către autoritățile ruse. Ambii jurnaliști au negat acuzațiile, însă dacă sunt găsiți vinovați, ar putea primi o pedeapsă de minimum doi ani și maximum șase ani de închisoare, conform BBC.
Aceste arestări fac parte dintr-o campanie mai amplă de reprimare a disidenței și a presei independente din Rusia, vizându-i în special pe cei care au legătură cu eforturile anticorupție și activitățile de opoziție ale lui Navalnîi. Guvernul rus a catalogat orginizația anticorupție fondată de liderul opoziției drept „extremistă”, fapt pentru care implicarea în acest grup poate avea consecințe juridice grave.
De la decesul tragic al lui Aleksei Navalnîi, Karelin și Gabov nu sunt singurii jurnaliști arestați pentru că ar fi “colaborat” cu ONG-ul politicianului rus. Antonina Favorskaya a fost arestată pe 17 martie 2024, după ce a vizitat mormântul lui Navalnîi, unde a depus flori și a făcut fotografii. Ea a fost inițial condamnată la 10 zile de închisoare sub acuzația de nesupunere față de poliție. Cu toate acestea, după ce această perioadă s-a încheiat, ea a fost acuzată din nou și i s-a ordonat să se prezinte la Tribunalul districtual Basmanny din Moscova, fiind acuzată de implicare într-o „organizație extremistă” din cauza presupusei sale activități cu Fundația Anticorupție a lui Navalnîi (FBK).
Ea a atras atenția în mod semnificativ pentru că a filmat ultimul videoclip al politicianului rus de opoziție înainte de moartea acestuia. Favorskaya a relatat procesele lui Navalny timp de mai mulți ani.
Articole asemănătoare
O jurnalistă ucraineană răpită de ruși, eliberată după ce a înregistrat un clip în care susținea că i-au „salvat viața”
Regina Marii Britanii caută om pentru conturile sale de social media. Ce salariu oferă monarhul britanic viitorului angajat
Al Jazeera va lansa un serviciu media orientat către publicul conservator american
Eșecul unei mișcări oportuniste. De ce manipularea anti-refugiați nu a mai funcționat
Doi hackeri chinezi, acuzați de SUA că ar fi încercat să fure date în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv cercetări despre coronavirus