A dispărut fotograful care a surprins prin obiectivul său partea întunecată a Chinei
Copii abandonați, cu probleme locomotorii, care mănâncă laptele praf de pe cuvertura unui pat, dovezi ale nivelului ridicat de poluare, disperarea unor oameni infestați cu HIV și așa mai departe. Acestea sunt puține dintre subiectele abordatede Lu Guang, un fotojurnalist din China.
Premiat la numeroase concursuri internaționale, acesta spune că scopul lucrărilor sale este să ”dezvăluie viața oamenilor de la marginea societății: mineri, dependenți de droguri, pacienți cu HIV”.
Cu toate astea, în urmă cu o lună, câștigătorul a trei premii World Press Photo a dispărut. Lu Guang a călătorit pe 23 octombrie în Urumqi, capitala regiunii chineze Xinjiang. Urma să zboare la Sichuan, pentru a participa la un eveniment caritabil alături de o cunoștință.
Fotojurnalistul era, însă, de negăsit.
Chen, persoana cu care trebuia să participe Lu Guang la strângerea de fonduri, a luat legătura cu soția jurnalistului, în speranța că aceasta deține mai multe detalii. Xu Xiaoli nu știa, însă, nimic. Ulterior a aflat de la soția gazdei soțului său din Xinjiang că cei doi bărbați au fost ridicaţi de forţele de securitate naţională.
După apelul făcut de soția fotojurnalistului pe rețelele de social media, organizația Reporteri fără Frontiere a făcut un apel la adresa Chinei. Cédric Alviani, directorul Biroului Asia de Est al RSF a cerut guvernului chinez să dezvăluie unde este Lu și să „garanteze libertatea de mișcare și securitate a jurnaliștilor, inclusiv în provincia Xinjiang”.
Xinjiang este o provincie tensionată, întrucât autoritățile au luat măsuri sporite de securitate. Într-un interviu acordat anul trecut, jurnalistul a afirmat: ”Realitatea în China este că nu vei şti niciodată dacă o să ai necazuri, nu există reguli scrise”.
Articole asemănătoare
Meta va utiliza conținutul știrilor Reuters în serviciile sale AI
Iohannis anunță prelungirea stării de urgență cu încă o lună: ”Este necesar pentru a ţine epidemia sub control”
Imaginile explicite cu Taylor Swift au fost generate în urma unei provocări de pe 4chan
Parlamentul European se arată îngrijorat de starea presei
Editiadedimineata: EXCLUSIV Ron Howard: Am avut sentimentul unui oraș-fantomă. Totul s-a întâmplat cu o intensitate și viteză șocante