Instagram aduce mai mult de un sfert din totalul încasărilor companiei Facebook
Instagram se află într-o continuă creștere, devenind o adevărată sursă de profit pentru Facebook, compania care deține platforma. Deși nu este principala sursă de venit, reprezintă o aplicație pe care Facebook o fructifică din plin, din punct de vedere financiar, după cum demonstrează cele mai recente rapoarte.
În anul 2019, încasările provenite din plasarea de reclame pe Instagram au reprezentat mai mult de un sfert din încasările totale Facebook. Luând informațiile dintr-un articol publicat de Bloomberg, The Verge a anunțat că anul trecut Instagram a atins un venit de aproximativ 20 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă peste un sfert din venitul companiei mamă. Acești bani provin din publicitate, adică din reclamele pe care Instagram le introduce între Story-uri, în feed-ul utilizatorilor, dar și printre materialele găsite în opțiunea Explore.
Pentru a avea un termen de comparație, trebuie menționat faptul că YouTube, cea mai mare platformă de distribuire a materialelor video, a obținut doar 15 miliarde de dolari de pe urma reclamelor introduse înaintea, în timpul sau la finalul videoclipurilor, reprezentând numai 10% din totalul încasărilor companiei deținătoare, Google.
Totuși, diferența se datorează și faptului că, spre deosebire de YouTube, Instagram nu împarte banii proveniți din reclame cu diferiți creatori de conținut. Potrivit aceluiași articol The Verge, Ruth Porat, directorul financiar al companiei Alphabet, a declarat investitorilor că banii pe care YouTube îi împarte cu creatorii de conținut se încadrează în costurile de ,,achiziție de conținut”, care se ridică la aproximativ 8,5 miliarde de dolari.
În orice caz, în ultima vreme Facebook s-a concentrat pe monetizarea aplicației Instagram, implementând o funcție comercială care le permite brandurilor să își vândă produsele direct din aplicație. De asemenea, de curând a oferit unor creatori de conținut posibilitatea de a folosi un instrument care îi ajută sa gestioneze mai bine ofertele brandurilor lor, ceea ce înseamnă că Facebook plănuiește să continuie să se concentreze pe dezvoltarea Instagramului din punct de vedere comercial.
Articole asemănătoare
Epidemia de coronavirus pune în pericol viața jurnaliștilor deținuți în Iran
România sporește măsurile preventive împotriva coronavirus. Zborurile din și spre Italia, anulate
Etichetele pe care Facebook le-a aplicat postărilor false ale lui Trump nu au reușit să le încetinească răspândirea
Volumul de tranzacții cu NFT-uri scade cu 97%
Banca Centrală din India vrea să interzică criptomonedele