Jocul care te învață cum să subminezi democrația ca să știi cum să te ferești de dezinformare

Harmony Square e un loc (ficțional) idilic, unde oamenii se înțeleg între ei și democrația e protejată. Asta până când ”Dr. Jazz”, numele de cod pe care mi l-am ales, e angajat ca „director de dezinformare”. Misiunea lui? „Să semene discordie și haos în Harmony Square”.

Pe parcursul a patru capitole, jucătorul învață cum să submineze democrația prin diverse tehnici de dezinformare, aplicabile în viața reală, pe adevăratele rețele de socializare. Deși jocul e simplist, oferind opțiuni limitate de dialog, el reușește să explice fără prea a intra prea mult în date tehnice fenomene simple, precum trollingul, folosirea limbajului emoțional, polarizarea publicului, răspândirea teoriilor conspirației și amplificarea artificială a reachului conținutului lor prin roboți și like-uri false.

De exemplu, după ce naratorul te îndeamnă să ațâți spiritele din Harmony Square postând o părere extremă despre celebrele lebede din oraș, îți explică că stârnirea unor emoții puternice este o armă efectivă în dezinformare, întrucât induce celuilalt grup că opinia expusă de tine este reprezentativă pentru un grup mai larg, fenomen denumit și „rage bait”.

„Distribuind volume mari de conținut încărcat emoțional, nu puteți influența întotdeauna ceea ce gândesc oamenii, dar cu siguranță vă puteți ajuta să decideți despre ce cred ei”, este explicația expusă la finalul unuia dintre capitole.

Un vaccin cu potențial

Așa cum spuneam, explicațiile oferite de creatori nu se încurcă în detalii și studii, fiind mai degrabă scurte dar cuprinzătoare, însă au la bază cercetări concrete. Doi cercetători în psihologie de la Universitatea Cambridge au descoperit, conform studiului publicat în Harvard Misinformation Review, că „jocul conferă rezistență psihologică împotriva tehnicilor de manipulare utilizate în mod obișnuit în dezinformarea politică: jucătorii din întreaga lume consideră că conținutul social media utilizează aceste tehnici semnificativ mai puțin fiabile după ce au jucat, sunt mai încrezători în capacitatea lor de a identifica astfel de conținut și sunt mai puțin susceptibili de a raporta partajând-o cu alții din rețeaua lor”.  

Au ajuns la concluzia asta după ce au studiat răspunsul a 681 de persoane la 16 postări de pe social media (8 fake news-uri găsite pe internet și 8 fake news-uri inventate), după ce s-au jucat câte un joc: o echipă Tetris și cealaltă Harmony Square. Cei care și-au asumat rolul de „director de dezinformare” au fost cu 11% mai puțin predispuși să dea share la știrile false față de cealaltă echipă.

„Harmony Square funcționează ca un „vaccin” psihologic împotriva dezinformării: jocul creează rezistență cognitivă împotriva formelor comune de manipulare pe care le puteți întâlni online”, se mai arată în descrierea jocului.

Lupta cu dezinformarea, dusă prin educație

Ideea jocului nu e nouă – în trecut, am mai scris despre jocuri care pun userul în pielea unui ”dezinformator” (sau oricare ar fi titulatura corectă pentru cineva care dezinformează); mă refer la Bad News, despre care puteți citi mai multe aici.

Cele două seamănă din prisma subiectului și a formatului – însă cam atât. Există diferențe majore între modul în care textul e construit, între modul în care jucătorul se raportează la spațiul ficțional și personaje, dar și de grafică. Dacă Bad News e un joc drăguțel, la care m-aș mai întoarce din curiozitate, Harmony Square are potențialul unui joculeț interactiv din care ar avea ce să învețe și elevii de liceu/gimnaziu – cu mențiunea că însuși creatorii recomandă ca vârsta minimă să fie de 15 ani.

Ăsta e și scopul jocului: să imunizeze publicul la dezinformare, prin educație. Platforma e un efort comun al Centrului Global de Engagement (GEC) al Departamentului de Stat al SUA și Agenției de Securitate Cibernetică și Securitate a Infrastructurii (CISA) a Departamentului de Stat al SUA, în colaborare cu DROG și Universitatea din Cambridge.