Alianța intoleranței – Rețeaua Coaliției pentru Familie, site-uri și pagini frățești EXCLUSIV

Coaliția pentru Familie a devenit notorie, dar și controversată, odată cu referendumul pentru redefinirea familiei. Potrivit portalului oficial, coalitiapentrufamilie.ro, misiunea organizației este de „a proteja și sprijini familia”. Astfel, „avem dreptul constituțional și obligația morală de a o apăra de acele tendințe ale societății moderne care îi diminuează importanța și îi accelerează degradarea. Valorile morale și culturale ale poporului nostru stau la baza misiunii noastre, alături de dorința ca întreaga societate civilă din România să se alăture nouă”. Mai departe, „Obiectivul nostru general este: Să avem în România cât mai multe familii, cât mai longevive, cât mai numeroase, asigurând membrilor acestora un mediu propice economic, social, protectiv și psiho-afectiv de formare și dezvoltare a personalității umane, iar națiunii române continuitatea și dezvoltarea demografică, economică, socială și culturală”. Nu știm care sunt acele tendințe ale societății moderne care diminuează importanța și accelerează degradarea familiei. Știm în schimb ce agendă promovează Coaliția pentru Familie, una care nu are nimic de-a face cu valorile toleranței și respectului față de diversitate.

Interesant de observat este faptul că această asociație este legată și de alte organizații sau asociații care promovează o agendă extremistă, antiliberală sau care are legătură cu fundamentalismul ortodox.

Facebook.com

Din rețeaua de mai sus, putem observa paginile de Facebook apreciate de Coaliția pentru Familie. În cazul săgeților duble, aprecierile sunt reciproce. Rețeaua de mai sus, ne ajută să ne formăm o imagine de ansamblu asupra conexiunilor pe care le are asociația. Majoritatea aprecierilor vizează site-uri ortodoxiste, unele dintre acestea afișând un pronunțat fundamentalism ortodox. Pagina de Facebook „Homo Orthodoxus„, de pildă, promovează știri sau articole care incită la ură împotriva minorităților sexuale A început și la noi NEBUNIA EGALITĂȚII de GEN! În Iași, „Părinte 1” și „Părinte 2” înlocuiesc „MAMA” și „TATA” într-un document oficial”  sau „Patru argumentări raţionale împotriva recunoaşterii legale a uniunilor homosexuale”.

Asociația „Neamunit” promovează și ea o agendă asemănătoare Coaliției pentru Familie, care pune în legătură directă ortodoxismul cu românismul și respingerea oricăror minorități sexuale, considerate drept corupătoare la adresa ordinii sociale. Asociația Părinți pentru Ora de Religie promovează aceeași intoleranță față de minoritățile sexuale, la care se adaugă, așa cum reiese și din denumire, promovarea orei de religie (ortodoxă) în școli. „Coalition of Romanian-Americans for Family, Faith and Life – NFP” este în esență un subsidiar al Coaliției pentru Familie care acționează peste Ocean.

Interpretare părtinitoare și fundamentalism ortodox

Rețeaua de pagini și site-uri pe care se sprijină Coaliția pentru Familie are în comun o serie de caracteristici. Pe de o parte aceste portaluri/site-uri/pagini promovează o doctrină cu caracter exclusivist sintetizată de cele două idei ale naționalismului ortodox: România este statul românilor și a fi român înseamnă a fi ortodox. Pe de altă parte, ele folosesc intensiv interpretarea părtinitoare pentru a-și promova ideile. Deși face parte din categoria mai largă denumită înșelătorie, interpretarea părtinitoare nu înseamnă minciună. Ea se referă la situația în care o persoană sau un grup de persoane ce face/fac o relatare scoate/scot în evidență anumite fapte și le pune/pun în legătură în moduri în care o/îi avantajează în timp ce minimalizează ori ignoră faptele neconvenabile. Altfel spus, interpretarea părtinitoare dă faptelor o asemenea turnură încăt să-i permită autorului să spună o poveste care îi este favorabilă.

Exact genul acesta de interpretare părtinitoare îl practică majoritatea site-urilor/paginilor din rețeaua de mai sus. Ele prezintă cazuri care în realitate reprezintă excepții pe care le înfățișează drept norme. Pe de altă parte, ele promovează o agendă a urii și a intoleranței față de minoritățile sexuale pe care o prezintă sub o formă demonizată. Pe de altă parte, tot ceea ce ține de ortodoxism și heterosexualitate este inerent bun. Nu în ultimul rând, Occidentul este adesea portretizat ca având un efect corupător asupra societății prin standardele de toleranță pe care le promovează. Cu aceste arme, organizații precum Coaliția pentru Familie se lansează în campanii de propagandă menite să promoveze această agendă a urii și intoleranței. Cazul referendumului pentru redefinirea familiei a reprezentat un prim pas. Trebuie să fim conștienți de faptul că această asociație nu este singulară în țara noastră. Ea se sprijină pe o serie de asociații/site-uri/pagini frățești care amplifică acest mesaj în special în spațiul virtual.

Nu trebuie să uităm însă pericolul unor asemenea mesaje, pentru că în spatele lor se ascund exact acele teme care au făcut posibil totalitarismul în secolul XX: ura, înfierarea, intoleranța față de minorități etc. Karl Popper, un critic al totalitarismului, a descris probabil cel mai bine pericolul intoleranței în celebrul său „paradox al toleranței”„toleranța fără limite duce negreșit la dispariția toleranței. Dacă extindem toleranța nelimitată chiar și la cei intoleranți, dacă nu suntem pregătiți să apărăm o societate tolerantă împotriva asaltului celor intoleranți, atunci cei toleranți vor fi distruși, iar odată cu ei va fi distrusă și toleranța […]”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *