Drumul către autocrație și mizele ofensivei împotriva presei din România EXCLUSIV

După ce Partidul Social Democrat a anunțat zilele trecute că inenționează să înființeze o așa-numită „poliție a Facebook-ului”, pentru a reglementa activitățile de pe rețeaua de socializare, astăzi ofensiva împotriva libertății cuvântului vizează presa. Orice regim autocratic care se respectă trebuie să controleze în primul rând principalele mijloace de informare, presa jucând un rol esențial în acest sens. Liderii autorcrați nu tolerează de regulă presa critică și încearcă fie să o suprime, fie să o controleze direct.

Zilele acestea Dan Voiculescu, fondatorul Antenei 3, publica un text pe blogul său în care ataca în mod direct mai multe publicații online, G4Media, NewsWeek, PressOne, DacNews, Comisarul și EpochTimes, acuzându-le că fac parte dintr-un „grup ocult” care ar avea ca scop „susținerea unor interese ce doresc dezbinarea românilor”. Tot în acest text, Voiculescu cerea actualei puteri PSD-ALDE „acțiuni concrete” împotriva unor presupuse pericole venite din partea acestui „grup ocult”. 

A doua zi, a venit și reacția „oficială”, prin vocea liderului PSD, Liviu Dragnea, acesta susținând că Dan Voiculescu „are dreptate”. Acesta a mai precizat că: „eu cred că are mare dreptate dl Voiculescu și știu că a mai fost lansat subiectul acum câteva luni și a fost un mare scandal. De ce să nu ne permitem să ne gândim la asta? Unii nu se pot tăvăli cerând transparență, dar nu la ei. Orice firmă din România e transparentă”.

Întrebat ce ar trebui să facă guvernul în urma cererii lui Voiculescu, Liviu Dragnea a spus: „Să facă un proiect de lege privind transparentizarea finanțărilor și modul de cheltuire a banilor. De ce să fie secrete lucrurile acestea? Se tot vorbește că sunt firme acoperite? Dacă sunt mișcări de bani legale, cinstite, unde e deranjul?”.

Finanțarea presei și „dezbinarea românilor”

Dacă analizăm întreaga argumentație pe care se susține această ofensivă, observăm o serie de erori logice fundamentale. Dan Voiculescu susține că site-urile enumerate de el nu oferă informații transparente despre finanțare, concluzionând în mod absolut nefondat că automat aceste publicații reprezintă un „grup ocult” și susțin o serie de „interese ce doresc dezbinarea românilor”. Practic se flutură publicului ideea că aceste publicații ar activa în folosul unori grupuri obscure, iar ziariștii aceștia ar fi de fapt vânduți. Sigur o lege bine gândită a transparentizării finanțărilor din orice domeniu ar fi bine venită, dar de aici și până la imaginea unor „grupuri oculte…ce doresc dezbinarea românilor”, e cale lungă.

G4Media a reacționat deja în fața acestor acuze, precizând că „G4Media.ro nu e parte din nici un trust de presă, nu a avut parte de nici o infuzie de capital (ar fi imposibil, dat fiind că a trăit exclusiv din donațiile cititorilor și mici proiecte independente editorial), iar creșterea audienței e una normală, dat fiind că a fost lansat în luna martie și a relatat momente tensionate, precum mitingul din 10 august, controversa cu plăcuțele de înmatriculare anti-PSD sau luptele interne din PSD”.

Dar să facem un exercițiu de imaginație și să formulăm ipoteza unei finanțări din partea unor organizații nonguvernamentale. E ceva compromițător aici? Când primește granturi nonprofit nu înseamnă că jurnaliștii investighează ce vor ONG-urile, ci doar că ele asigură costurile unor proiecte, pe care redacțiile le dezvoltă liber. În plus, finanțarea din exterior este o practică recurentă, întâlnită și în democrațiile consolidate. Spre exemplu BBC organizează concerte, evenimente culturale și face contracte de exclusivitate cu mari autori. Sigur că există și ONG-uri cu interese obscure care încearcă să își promoveze agenda, dar asta nu înseamnă că orice publicație finanțată din exterior formează eminamente un „grup ocult”. În ultimă instanță jurnalistul este responsabil de conținutul informației pe care o publică, iar cititorul trebuie să fie capabil să analizeze critic informațiile.

Miza ofensivei împotriva presei

Exact ca într-un joc de fotbal, și de fapt ca în orice alt sport, democrația funcționează după un set de reguli bine definite. Orice sport are unul sau mai mulți arbitrii, imparțiali, a/ai cărui/căror rol este acela de a se asigura că jocul se desfășoară conform regulilor. Oricine încalcă regulile este pedepsit. Pentru a suspenda regulile democrației, autocrații încearcă să captureze arbitrii jocului. Presa liberă reprezintă un astfel de arbitru indispensabil în funcționarea oricărei democrații. Nu degeabă se spune că presa e „câinele de pază al democrației”. Dacă arbitrii nu pot fi capturați, ei trebuie îndepărtați cu totul. Orice critică reprezintă un pericol pentru autocratul care încearcă să captureze mințile și inimile populației.

Autocrații de mâine dau astfel semnalul ofensivei. Presa liberă reprezintă doar un palier, unul important ce-i drept. Libertatea de exprimare încetează odată cu suprimarea presei libere, iar similaritățile cu alte regimuri autocrate precum cele ale lui Viktor Orban, Erdogan sau Maduro încep să devină tot mai evidente. Tot ce diferă e gradul în care aceștia și-au subordonat arbitrii jocului. Nu trebuie să uităm însă un lucru esențial: „democrația moare în întuneric”.