Canalul rus de propagandă RT ar putea fi interzis în Marea Britanie
Autoritatea pentru reglementarea mass-mediei din Marea Britanie va analiza situația canalului rus de propagandă RT (Russia Today), după ce Executivul condus de Boris Johnson a cerut revizuirea statutului acesteia.
Inițiativa aparține ministrului pentru Cultură, Nadine Dorries, care s-a adresat Autorității cu privire la faptul că RT, ca parte a arsenalului informațional al Rusiei, ar putea răspândi dezinformare cu privire la Ucraina. Întrebat despre acest subiect, premierul britanic a avertizat că Ofcom trebuie să ia propriile decizii, conform Reuters.
„Trăim într-o țară care crede în libertatea de exprimare. Și cred că este important să lăsăm mai degrabă Ofcom decât politicienii să decidă ce organizații media să interzică – asta face Rusia”, a spus Johnson în fața Parlamentului.
De cealaltă parte, Ofcom a afirmat că subiectul Rusia-Ucraina este o prioritate. „Având în vedere gravitatea crizei din Ucraina, vom examina cu prioritate plângerile cu privire la acoperirea de știri a oricărui radiodifuzor cu privire la această problemă”, a afirmat Autoritatea.
Există totuși voci care susțin că postul RT nu ar trebui interzis în Anglia, dat fiind faptul că Rusia va răspunde prin interzicerea BBC.

Articole asemănătoare
„Citate Celebre” cu clickbait. O pagină de Facebook face publicitate unui site medical cu conținut religios și can-can
Șase din zece români ar achiziționa dispozitive Smart Home. Mai ales pentru bucătărie
Ucraina, FBI și companii americane colaborează pentru a strânge dovezi ale crimelor de război
Un nou fake news circulă pe Facebook: substanțele de dezinfectare a străzilor omoară porumbeii
România a trecut la limită ”examenul” democrației în 2018