„Citate Celebre” cu clickbait. O pagină de Facebook face publicitate unui site medical cu conținut religios și can-can

Aproape un milion de utilizatori. Atât public are o pagină de Facebook ce se recomandă a promova ”Citate celebre” – acesta fiindu-i și numele – dar care a ajuns, între timp, să promoveze și un site aparent medical cu sfaturi îndoielnice.

Spun aparent pentru că, așa cum puteți citi mai jos, unul dintre articolele ce intră în categoria Sănătate sfătuiește persoanele pas cu pas ce medicamente să ia – chiar dacă orice ghid al pacientului recomandă consultarea cu un medic, căruia să i se poată explica afecțiunile trecute, alergiile, ce alte medicamente are prescrise etc.

Pagina de Facebook cu articole clickbait

Istoria paginii începe la jumătatea anului 2012, când se numea total diferit: Vacanta petrecuta cu noi. Prima legătură cu citatele a apărut în primăvara anului 2013, când și-a schimbat numele în ”Citate celebre : )”. De atunci au existat doar mici variațiuni ale numelui, odată în martie 2015 și apoi în octombrie, același an.

Totuși, conținutul asociat paginii este umbrit, sporadic, de către postările ce fac trimitere la site-ul Articolemedicale.com. Ca și în cazul ”publicației”, materialele promovate prin pagina de Facebook și găsite de Mediastandard nu au legătură cu domeniul Sănătății, fiind mai repede vorba de articole de can-can, cu titluri clickbait și care nu oferă o informație relevantă publicului. Într-una din postări, de exemplu, este vorba de un atac lansat de o persoană publică la adresa unei artiste. În alta, deși era vorba de filmările scoase la lumină de Libertatea din seara incendiului de la Colectiv, ”Citate Celebre” și site-ul Articolemedicale.com vorbesc despre ”Ce făcea Adi Despot, de fapt”.

De remarcat e că acest tip de conținut a început să fie distribuit, la o primă vedere, chiar la sfârșitul săptămânii trecute. Nu este, însă, prima ”întâlnire” a paginii cu conținutul ciudat, menit să atragă comentarii, share-uri și să creeze discuții interminabile. Pe 23 octombrie, ca într-o ironie, ”Citate Celebre” prezenta publicului său virtual un clip, probabil împrumutat de altundeva, despre ”asasinii economici” ce au subjugat România de la Revoluție încoace, despre ”noua ordine mondială” și așa mai departe. Timp de 24 de minute, o voce calmă de femeie prezintă o conspirație scoasă din adâncurile internetului, menită să aprindă scânteia naționalistă.

Urmăritorii paginii remarcă, însă, că cine a scris descrierea a uitat limba română. ”CUM SE DISTRUGE O ȚARĂ SAU ȚĂRII ? PRIVIȚI AICI SI CRUCIȚIVĂ IN VIDEO-UL ĂSTA AFLAȚI TOT”, este textul ce însoțește clipul – în același ton, desigur.

”Luați medicamente date pe rețete speciale, beți ceai și nu sunați la Salvare”

Făceam mai sus referire la singurul articol medical ce sare în ochi de pe site-ul așa-zis de profil. Într-un text scris – probabil – cât autorul era atent să nu-i de-a în clocot ceaiul de tei, persoanele ce remarcă că au o tensiune mult prea mare sunt învățate câteva trucuri, precum să ia Xanax.

N-am greșit eu. Astea sunt recomandările autorului textului: ”Te aşezi calm în fotoliu şi înghiţi un Furosemid+ ½ Xanax de 0,5 mg (de exemplu). Dar dacă ai alt calmant decât Xanaxul prin casă, e ok. Apoi aşezi sub limbă fie un Captopril de 50 mg, fie o Nifedipină şi laşi tableta să se dizolve acolo, sub limbă. Să le ai pregătite, pentru astfel de situaţii”.

Bun. Poți să ai calmante sau pastile (recomandate de un medic căruia chiar poți să-i vezi diploma) aproape, însă să iei Xanax în România e, teoretic, dificil. Începând cu anul 2004, medicamentele psihotrope (Fortral, Diazepam, Xanax, Distonocalm şi Nitrazepam) pot fi obținute din farmacii doar pe baza unor rețete speciale, emise de un medic de specialitate. Cel mai des, Xanax-ul este prescris pentru anxietate, stări de anxietate asociate cu depresie, tulburări de panică. S-a decis îngreunarea procesului de achiziție a acestor medicamente tocmai pentru că s-a remarcat o creștere a numărului de dependenți ca urmare a tratementelor îndelungate Xanax și alte produse farmaceutice de acest tip.

În această notă, pare o exagerare sugerarea unui medicament din grupul benzodiazepinelor. Să nu mai vorbim că specificațiile dozajului trebuie urmate la sfatul unui medic sau măcar după indicațiile clare ale fiecărui prospect în parte.

Trecând mai departe, autorul sugerează ca suferindul să ”bea apoi un ceai calmant, călduţ. Recomandat: de tei”. Nimic greșit în asta, însă remarca este cel puțin ciudată în contextul sfatului anterior și a celui următor.

Ambulanța este prezentată ca fiind un ”așa nu”. Autorul folosește mai multe argumente:

  • ”O dată, că nici acolo n-o să-ţi facă altceva (CA PRIMĂ MĂSURĂ, zic!) decât ce-ţi poţi faci tu singur de la început, în loc să te panichezi” – cu alte cuvinte, site-ul ne-a luminat pe toți și nimeni nu va mai avea nevoie de Facultatea de Medicină ca să fie medic, că doar avem internetul;
  • ”A doua, că se poate genera un cerc vicios din pricina stresului, a spaimei, a halatelor albe din jur, astfel încât – ajuns la spital – să crească tensiunea şi mai şi, exclusiv pe bază de stres acut” – traducându-se prin ”mai bine stai speriat că o să ți se agraveze starea la tine în fotoliu”;
  • ”la spial sunt urgenţe mai mari decât a ta, vei aştepta pe coridor pe un scaun, iar de furia aşteptării îţi va fi, poate şi mai rău etc.” – un argument pe jumătate bun: abuzarea de Serviciul de Urgență e greșită, însă n-ar trebui să se evite apelarea 112 doar de scârba de a aștepta.

Can-can medical?

În stilul titlului senzațional de mai sus este tot site-ul: diferența o face, însă, lipsa aprentului conținut medical. Mai apropiate de ”articolele medicale” par ultimele întâmplări de pe scena mondenă, precum ultima emisiune cu care a semnat Dorian Popa, veniturile lui Vladimir Drăghia și așa mai departe.

Nu lipsesc nici previziunile astrologice, ce au o secțiune separată pe site, la Horoscop. Cititorii pot să afle, fără nicio legătură cu domeniul medical, ”21 de adevaruri despre nativii din zodia Rac” sau ”Perechi de ZODII care se vor iubi intens toată viața”.

Secțiunea cea mai interesantă este, însă, ”Traieste sanatos”, unde poți afla despre tot felul de lucruri, precum ”De ce femeia mamă este de o mie de ori mai vrednică decât bărbatul”, în opinia lui ÎPS Calinic, sau rugăciunea de joi.

Lăsând ironiile la o parte, conținutul distribuit pe Facebook de către pagina ”Citate celebre” reprezintă exemplul perfect pentru o pagină crescută și valorificată apoi financiar. Pe de altă parte, site-ul Articolemedicale.com reprezintă un produs întâlnit din ce în ce mai des în online-ul românesc, tocmai ca o urmare a lipsei educației pacientului. Dat fiind faptul că 40% din români nu s-au dus deloc la medic timp de 12 luni (conform unui studiu realizat de Eurostat în 2017) site-urile ce promit explicații ușoare și rapide la probleme medicale au loc să se desfășoare. Rezultatele pot fi, însă, negative: pe lângă dezinformarea generată de conținutul neavizat, oamenii pot amâna vizita la specialist, în ideea că problemele de sănătate s-au rezolvat cu doar un click.

4 Comentarii

  1. Ar fi de observat ca aceste site-uri incurajeaza consumul de alimente care produc afectiuni grave. Vorbesc de combinatii de genul apa cu bicarbonat si un pic mai tarziu otet.
    Aparent, site-urile sunt inregistrate de persoane de origine din Rep Moldova, multe puncteaza spre adrese IP din Rusia. Ma duce cu gandul la studentii de la Internet Research Agency, care testeaza tactici de dezinformare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *