SUA încearcă o nouă abordare împotriva dezinformării rusești: dezvăluirea campaniilor înainte de a se dezvolta
Statele Unite ale Americii încearcă noi modalități de a combate dezinformarea produsă de statul rus, iar cea mai nouă strategie dezvăluită presupune să o denunțe încă de la început – probabil ținând cont de faptul că campaniile de dezinformare sunt mai greu de demascat atunci când au ajuns la un public larg.
Global Engagement Center din cadrul Departamentului de Stat este organizația care se ocupă de combaterea propagandei și a dezinformării din 2017, conform New York Times.
James P. Rubin, coordonatorul centrului, a declarat într-un interviu că noua tactică se învârte în jurul „expunerii mâinii ascunse a Rusiei”.
Noua tactică a Rusiei, explicată
Cea mai recentă mișcare a centrului din cadrul Departamentului de Stat a fost aceea de a expune modul în care Rusia încearcă să influențeze în America Centrală și de Sud.
Prin producerea de articole care par să provină de la organizații media locale, nu de la guvernul rus, mașina de propagandă speră să influențeze publicul țintă nu neapărat să sprijine Kremlinul, ci mai degrabă să își piardă încrederea în inamicii săi, în special în SUA.
De exemplu, Global Engagement Center a dezvăluit un articol apărut în luna august la un post de știri internațional, Pressenza. Acesta a reciclat o afirmație falsă a Rusiei potrivit căreia Occidentul ar fi jefuit relicve religioase și obiecte de artă dintr-o mănăstire din capitala Ucrainei, Kiev, unul dintre cele mai sfinte locuri ale ortodoxiei rusești.
O campanie mai amplă de influență
Această nouă tactică face parte dintr-o campanie mai amplă a administrației Biden și vine la doar o săptămână după ce Departamentul de Stat a publicat un raport despre activitățile unei organizații internaționale în Brazilia.
Noua Rezistență îmbrățișează opiniile lui Aleksandr Dugin, cunoscut mai ales pentru opiniile sale imperialiste rusești și pentru legătura cu unele cercuri înalte rusești. Potrivit raportului, organizația promovează dezinformarea rusă, organizează seminarii și cursuri de pregătire și a sprijinit activități paramilitare.
„Rusia a exploatat neîncrederea față de Statele Unite caracterizându-le pe acestea din urmă ca fiind hotărâte să extragă resurse și susținând politici economice nepotrivite pentru America Latină, oferind Rusia ca o alternativă prietenoasă și mai puțin intruzivă”, se arată într-un alt raport publicat săptămâna trecută de Institutul pentru Pace al Statelor Unite, o organizație de cercetare nepartizană fondată de Congresul american.
Intermediarul: două companii rusești
Ceea ce leagă cele două campanii sunt două companii rusești: Social Design Agency, o companie de relații publice, și Structura National Technologies, o firmă de tehnologie a informației, ambele din Moscova.
În campania actuală, potrivit Departamentului de Stat, companiile rusești intenționează să comande articole prin intermediul unei rețele de scriitori locali și să folosească chatbots cu inteligență artificială pentru a amplifica articolele în social media. Efortul urmărește să cultive contacte media în țări de la Mexic la Chile.
Articole asemănătoare
„Un prieten are probleme”. Putin va împrumuta 1,5 miliarde de dolari Belarusiei
Erdogan vrea control absolut asupra rețelelor de socializare, după ce fiica acestuia a fost jignită: ”Suntem hotărâți să facem orice este necesar”
Sfârșitul jurnalismului uman e aproape? Mai nou roboții redactează știri de ultimă oră și identifică știri false
Audiențele în vremea coronavirusului. Posturile de știri și cele de desene animate, rating în creștere
Cât interes au stârnit dezbaterile separate ale lui Iohannis și Dăncilă și ce audiențe au făcut principalele posturi TV