Uniunea Europeană impune sancțiuni Belarusului pentru arestarea jurnalistului Roman Protasevici
Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus. În ședința miniștrilor de externe ale statelor membre s-a decis, în unanimitate, un set de sancțiuni semnificative impuse pentru deturnarea avionului Ryanair și reținerea jurnalistului Roman Protasevici și a iubitei acestuia, Sofia Sapega.
Măsurile vizează slăbirea economiei din Belarus, pentru a pune presiune asupra liderului Lukashenko în eliminarea represiunilor pe care le efectuează cu brutalitate de la prelungirea mandatului său de președinte, în luna august 2020.
Printre cele mai semnificative sancțiuni se numără interdicția instituțiilor financiare europene, băncii centrale sau băncilor și entităților deținute majoritar de stat, de a mai acorda împrumuturi bancare statului belarus. Industriile de export (petrol și potasiu) precum și importul unor esențiale materiale în prelucrarea tutunului vor fi afectate potrivit setului de măsuri votat de Uniune.
Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a precizat că noile măsuri vor fi aprobate după examinarea de către Consiliului European, care se întrunește joi pentru un summit de două zile.
Cu mai puțin de două săptămâni în urmă, Parlamentul European a catalogat deturnarea avionului RyanAir, în vederea arestării jurnalistului Roman Protasevici, ca fiind un act de „terorism de stat”. UE și Marea Britanie au decis să suspendarea zborurilor peste Belarus.

Articole asemănătoare
Reclamele politice care conțin dezinformare, în continuare o problemă pentru platformele de socializare
Scandalul Hunter Biden: FBI ar investiga o posibilă legătură între avocatul lui Trump și Rusia
Departamentul de Justiție din SUA acuză Apple de monopol
Tentativa Facebook de a da ”unfriend” Australiei, criticată la nivel internațional
Google este acuzată că ar fi încheiat un acord cu Facebook prin care oferea avantaje rețelei sociale