Concedierea din cauza unui like pe Facebook a fost sancționată de CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în data de 15 iunie o hotărâre prin care a sancționat Turcia pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare. Cauza MELIKE vizează o doamnă ce lucra la o școală din Turcia ca om de serviciu, care a fost concediată pentru că a dat „Like” unor postări de pe platforma Facebook prin care erau aduse critici la adresa unor politicieni.
Reclamanta a fost concediată fără niciun fel de compensație după ce a fost identificată pe platforma de socializare că a reacționat cu „Like”, ca un gest de susținere, la anumite postări. Prin acestea se denunțau practicile represive ale unor politicieni împotriva celor care criticau Guvernul.
Femeia a contestat decizia în fața instanțelor naționale de dreptul muncii și a solicitat reintegrarea sa în câmpul muncii, însă judecătorii i-au respins cererea pe motivul că postările apreciate de ea reprezentau infracțiuni de perturbare a păcii, ordinii și liniștii publice. Atunci, femeia a apelat la instituția Curții Europene a Drepturilor Omului.
CtEDO a hotărât că art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat și anume libertatea de exprimare. A reacționa cu „Like” la postările cuiva înseamnă interes sau aprecieri ale acestora și reprezintă o formă a libertății de exprimare, a menționat Curtea în motivarea deciziei. „Un Like nu are aceeași forță ca însăși postarea apreciată. Postările în cauză se refereau la aspecte politice și se interes general, ceea ce intră în domeniul libertății de exprimare.” a mai precizat Curtea.
Angajații, în baza contractului de muncă nu pot fi restrânși în libera exprimare așa cum se întâmplă în anume situații cu funcționarii publici ori nu li se cere o rezervă totală cu privire la angajator. Instanța turcă nu a analizat dacă părinții, elevii sau profesorii din școala unde lucra persoana au avut cunoștință de fapta acesteia și dacă cineva a depus plângere asupra acestui fapt.
sursa foto: Barefoot Communications

Articole asemănătoare
Tot ce știm despre incidentul din Polonia și de ce nu e acesta motiv de panică
Tehnologia care a schimbat manipularea din online: ce este deepfake și cum îl depistăm
Turcia: Jurnalist suedez arestat sub acuzații de terorism și pentru „insultarea președintelui”
Teodorovici și-a cerut abia după 4 zile scuze pentru insultele adresate unei jurnaliste
OpenAI pregătește un nou produs, însă respinge speculațiile lansării unui motor de căutare