Zeci de mii de postări care dezinformau în legătură cu războiul din Ucraina, eliminate de Twitter
Twitter a publicat într-o postare pe blogul companiei rezultatele măsurilor pe care le-a aplicat împotriva dezinformării conturilor și postărilor controlate de regimul de la Moscova. După decizia de a introduce etichete care să semnaleze conținutul sau conturile care împrăștie fake news, gigantul american a condus o campanie prin care să se adreseze direct acestor conturi.
Peste 50.000 de postări au fost ”etichetate sau eliminate” pentru că au încălcat regulile Twitter cu privire la media. Majoritatea acestor postări conțineau imagini sau clipuri video prezentate în contexte înșelătoare sau erau pur și simplu mincinoase. Cele mai populare s-au dovedit videoclipurile vechi filmate în timpul altor conflicte, dar distribuite pe platformă ca și cum ar fi fost din Ucraina.
Însă nu doar postările au fost analizate de Twitter, ci și conturile care se ocupă de dezinformarea publicului. Peste 75.000 de conturi au fost închise de la începutul invaziei pentru ”comportament neautentic” și spam. Chiar dacă aceste conturi nu par fi conectate în nici un fel cu regimul lui Putin, o parte din ele au fost asociate cu hashtagul #IStandWithPutin care a fost viral o scurtă perioadă la începutul lunii martie în urma unor spamuri din partea conturilor de boți.
Printre aceste conturi s-au numărat și cele care căutau să facă bani de pe urma războiului din Ucraina, pozând în entității care organizează strângeri de fonduri pentru guvernul ucrainean sau pentru refugiații care părăseau țara. Aceste conturi nu făceau parte dintr-o mișcare mai mare, însă numărul campaniilor false de strângere de fonduri a fost mai ridicat ca niciodată.
Twitter a mai spus că etichetarea conturilor și a postărilor scade reach-ul acestora cu aproape 30%. E o veste bună în tot valul de dezinformare care circulă pe rețelele de socializare de când Rusia a decis să invadeze Ucraina.
Să sperăm că astfel de măsuri vor fi adoptate și de alte companii. Facebook deja a început să eticheteze postările pe care le fac anumite conturi, cel mai bun exemplu fiind senatoarea Șoșoacă care recent a primit prestigiosul titlu de cont aflat ”sub controlul editorial al guvernului rus”.
Articole asemănătoare
Cele mai mari publicații israeliene pun la îndoială strategia lui Netanyahu de a sprijini Hamas
Poate fi un joc soluția fenomenului dezinformării? ”Bad News” promite să rezolve problema fake news
România, în atenția presei internaționale
EXCLUSIV Ghici, ghicitoarea mea, ce rămâne după „Adevărul despre Dan Barna”? Lucian Mîndruță: Articolul ăsta a împărțit lumea
Un parlamentar rus a găsit ”cauza” încălzirii globale: America ar folosi „arme pentru manipularea climei”