
Jurnalista care a protestat la televiziunea rusă de stat spune că i-a fost „imposibil să tacă”
Marina Ovsyannikova, jurnalista rusă care a protestat în direct la postul TV controlat de stat Channel One, a afirmat pentru CNN că nu a putut să nu spună nimic în legătură cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
În interviul acordat televiziunii americane după ce a fost eliberată, Ovsyannikova a spus că nu-și dorește ca lumea să creadă că toți rușii sunt de acord cu planurile lui Putin – chiar dacă propaganda de stat a reușit să păcălească mulți cetățeni, chiar și pe mama ei, conform CNN.
„Am simțit din ce în ce mai mult o disonanță cognitivă între convingerile mele și ceea ce spunem în emisie. Războiul a fost punctul fără întoarcere, când era pur și simplu imposibil să taci”, a spus jurnalista, care lucrează ca producător pentru postul pro-Kremlin Channel One de mulți ani.
Deși i-a fost frică „până în ultimul moment”, Ovsyannikova a decis că va trebui să se pună în apropierea prezentatoarei pentru ca bannerul său să fie vizibil. Pentru a face asta, a trebuit întâi să treacă pe lângă paza studioului.
„Am decis că voi putea să-l depășesc pe paznicul care stă în fața studioului și să stau în spatele gazdei. Așa că m-am mișcat foarte repede și am trecut pe lângă securitate și mi-am arătat afișul”, a spus jurnalista.
După protestul său public, Ovsyannikova a fost scoasă din studio și ulterior dusă la poliție. Despre aceasta nu s-a știu nimic timp de 15 ore, timp în care era căutată de avocați pentru drepturile omului. În final, jurnalista a apărut în fața judecătorilor și a primit o amendă de 30.000 de ruble, echivalentul a 280 de dolari americani, pentru organizarea unui „eveniment public neautorizat”. Unul dintre avocații cu care Ovsyannikova a lucrat anterior a explicat că acuzația a fost bazată pe videoul pe care femeia l-a înregistrat înainte de a apărea în fața camerelor de filmat.
Articole asemănătoare
Presa din România, între obiectivitate și fumigene: cazul Acordului ONU privind o migrație sigură EXCLUSIV
UE creează o echipă de specialiști care să ajute Ucraina să lupte împotriva atacurilor cibernetice
Mesaje anti-USR și anti-Cioloș ascunse în site-ul de prozelitism pro-familie
Cât de diferiți sunt finlandezii și americanii, atunci când vine vorba de fake news
Propaganda rusă susține că România și Bulgaria ar deține arme care ar putea fi folosite împotriva Rusiei