Este prima poză cu Liviu Dragnea din închisoare fake sau autentică?
Liviu Dragnea a ”reușit” să ajungă unul dintre cei mai antipatici oameni politici ai României. Imaginile cu acesta huiduit în timpul campaniei electorale, glumele usturătoare lansate de o parte a opiniei publice la adresa sa, cererile ca acesta să se retragă din funcția de președinte al Camerei Deputaților nu mai sunt străine nimănui.
Decizia dată de o intanță în dosarul supranumit ”Bombonica” la doar o zi de la alegerile europarlamentare au stârnit reacții la fel de puternice în societate, ca și rezultatele uimitoare de la vot. Pe 27 mai, liderul PSD a fost condamnat definitiv la trei ani și jumătate cu executare, lucru ce a declanșat și ”petrecerile” din cele mai importante orașe din țară. La polul opus se află cele mai recente manifestații de susținere a lui Liviu Dragnea, oamenii cerând public ca acesta să fie eliberat.
În acest sfârșit de săptămână, pe Facebook a început să circule o poză chiar cu Liviu Dragnea, aparent făcută în spatele gratiilor. Fostul lider al PSD apare stând pe un pat suprapus, cu o țigară în mână. În jurul acestuia se pot observa alte paturi, un televizor, precum și alte obiecte personale.
Așa cum era așteptat, poza a ajuns și în presă sub titluri misleading. KanalD.ro menționează că ”nu pot confirma autenticitatea fotografiei, însă aceasta a devenit virală pe internet”, deși pentru a verifica dacă o poză e pe bune sau a fost manipulată e necesar doar un click dreapta și apăsare pe ”search Google for image”.
Așa cum spuneam, originea unei fotografii nu e greu de reperat, mai ales în contextul în care Google are un serviciu special pentru acest lucru. Pe internet mai există și alte aplicații asemănătoare, cum ar fi TinEye.com. Deși rezultatele nu sunt întotdeauna cele mai vechi, aceste servicii pot ajuta utilizatorul să nu se lase păcălit.
Poza a fost publicată prima oară (în forma originală) pe Adevărul, în decembrie 2016. Articolul vorbea despre ”Un deţinut a făcut plângere la CEDO pentru condiţiile degradante din patru închisori din România”. Publicația menționează că poza este preluată de pe B365.ro, însă aceasta poate fi regăsită și mai demult pe Specialarad.ro.
Se poate observa că imaginea în care apare Liviu Dragnea are un cadru mai restrâns, decupat din poza originală în jurul personajului, dar și chipul diferă. Cel mai probabil, persoana care a modificat imaginea a folosit această fotografie cu ex-liderul PSD, care apare printre primele rezultate la căutarea pe Google Image a termenilor ”liviu dragnea”.
Verdict: Fake! Deși edit-ul este destul de reușit, reverse image search și-a făcut treaba mai bine.
Articole asemănătoare
Recensământul populației și locuințelor: INS, despre cum se va face autorecenzarea online
Cum a inventat Rusia noul “război fulger” pe rețelele de socializare
Cum ar putea afecta inteligența artificială viitoarele alegeri
Pandele își face propria televiziune. CNA a dat aviz pozitiv postului finanțat de Consiliul Local Voluntari
WordPress promite să schimbe experiența publicării. Totul despre editorul Gutenberg