„White jamming”. Cum regimurile autocrate bruiază discursul public 

Regimurile autocrate au fost împinse să se adapteze la noile vremuri, după ce vechii lideri au fost detronați pentru metodele lor de cenzură directă și nemiloasă. Astfel, după ce un vânt de schimbare a bătut în întreaga lume și democrația părea să fie mai mult decât un plan de viitor, a apărut un nou set de lideri de stat – care au înțeles cum tehnologia modelează societatea actuală.

În trecut, cenzura se realiza în mare parte prin distrugerea fizică sau confiscarea materialelor scrise considerate periculoase pentru regim. Exercitarea presiunii asupra apropiaților și teama de condițiile grele din arest reprezentau metodele prin care statele descurajau disidența. Odată cu apariția internetului, însă, cenzura a devenit mai sofisticată și mai răspândită.

Aceste metode evoluează, de asemenea, pe măsură ce tot mai multe regimuri intră în posesia tehnologiei. Inițial, regimurile autoritare au încercat să controleze fluxul de informații prin blocarea site-urilor web și monitorizarea activității online. Acest lucru a devenit din ce în ce mai dificil pe măsură ce tot mai mulți oameni folosesc instrumente de comunicare criptate, cum ar fi rețelele private virtuale (VPN), pentru a ocoli cenzura. Ca răspuns, regimurile au trecut la forme mai subtile de cenzură, cum ar fi răspândirea propagandei, manipularea rezultatelor căutărilor și utilizarea algoritmilor pentru a identifica și elimina conținutul critic.

Dar cel mai sofisticat dintre toate este „white jamming”.

Cu cât mai mult, cu atât mai puternic

Imaginează-ți că te afli într-un spațiu foarte aglomerat, poate într-o cameră plină de oameni. Toată lumea din jurul tău vorbește. Toți spun lucruri diferite, vorbesc despre subiecte diferite. Doar unul dintre ei vorbește despre o chestiune importantă, cum ar fi viitorul țării tale – dar nu poți distinge ce spune, deoarece atenția ta este în mod constant distrasă de alte subiecte. Poate că ele contează, poate că nu. Dar momentul critic, în care s-ar putea produce o schimbare, a trecut.

În acest exemplu, urechile tale au fost umplute cu zgomot de fond. În ceea ce privește manipularea, aceasta este denumită și „zgomot alb” sau „white jamming” și apare atunci când un actor încearcă să distragă atenția de la el însuși către alte aspecte care nu îl afectează, prin folosirea unor conturi care să umfle subiectul.

Este o tehnică mai frecventă decât ar putea părea. Anterior, acest tip de metodă era limitat la cei care aveau acces la mijloace formale de comunicare. Singura diferență este că, în prezent, accesul la internet și la rețelele de socializare a oferit posibilitatea aproape oricui de a distrage și devia atenția, nu doar liderilor de stat.

Cercetătorul rus de media Vasily Gatov descrie white jamming în acest fel: „În timpul Războiului Rece, Kremlinul bruia și cenzura emisiunile străine. Astăzi, abordarea Kremlinului ar putea fi definită drept «bruiaj de zgomot alb»: Nu se folosește niciun dispozitiv tehnologic fizic pentru a perturba mesajele străine, ci un blocaj mental face treaba în schimb, deoarece toate criticile străine sunt discreditate ca fiind un simptom al rusofobiei”.

Atât de multă informație, atât de mult adevăr încețoșat

Prima entitate care a folosit această metodă cu suscces este Rusia. În 2010, scrie autorul Peter Pomerantsev într-un articol, Citizen Lab observa deja modul în care Kremlinul folosea acest tip de discuții de fond pentru a-și impune controlul: laboratorul pentru studii de informare a observat la acea vreme că, pe rețeaua rusă, „strategiile de control tind să fie mai subtile și mai sofisticate și sunt concepute pentru a modela și a influența momentul și modul în care informațiile sunt primite de utilizatori, mai degrabă decât pentru a refuza pur și simplu accesul”.

Regimul condus de Putin „reușea să concureze cu succes cu potențialele amenințări prin campanii eficiente de contrainformare care copleșesc, discreditează sau demoralizează adversarii”, ceea ce era posibil prin „angajarea «brigăzilor pe internet» pentru a angaja, confunda sau discredita persoane sau surse”.

„O astfel de acțiune poate include postarea de propagandă preambalată, kompromat și dezinformare prin intermediul blogurilor în masă și participarea la sondaje pe internet sau hărțuirea utilizatorilor individuali, inclusiv prin postarea de informații personale”, au mai adăugat cercetătorii, potrivit lui Peter Pomerantsev.

Dar rușii de rând nu sunt singurii care sunt victimele țesăturilor de minciuni ale Kremlinului. Există multiple cazuri în care regimul Putin a folosit această metodă pentru a deruta alte țări, în interes personal sau în beneficiul aliaților săi. Anexarea Crimeei, războiul din Siria, atacul cu Novichok împotriva lui Serghei Skripal și interferența în alegerile prezidențiale din SUA din 2016 sunt câteva dintre aceste exemple.

Educația, o cale sigură de ieșire

Sunt puține lucruri pe care cineva le poate face pentru a se proteja de acest tip de influență. Când vine vorba de obținerea controlului asupra populației, unii au împins companiile de tehnologie să se reglementeze – ceea ce ar putea consta în identificarea campaniilor și destructurarea lor. Cu toate acestea, această metodă nu este perfectă, deoarece majoritatea platformelor de socializare au nevoie de timp pentru a identifica și interzice conturile, uneori după ce fapta a fost comisă.

În același mod, sancțiunile din alte țări nu pot merge atât de departe. Până la invazia rusă, era greu de dovedit că anumite conturi erau direct legate de companii care executau ordine de la guvern.

Așadar, singura măsură viabilă pe care o avem până acum este educația. Învățând noile generații cum să detecteze manipularea și să asigure un set de valori comune, „bruiajul alb” va deveni, sperăm, mai puțin eficient cu timpul.

Vestea bună este că, în ciuda evoluțiilor pe care le-a avut cenzura, oamenii continuă să găsească modalități de a rezista cenzurii și de a răspândi informații, evidențiind lupta continuă pentru libertatea de exprimare și accesul la informație.