Walter Duranty, jurnalistul care a câștigat un Pulitzer după ce a mințit despre foametea din URSS

Decenii după ce a primit premiul Pulitzer pentru „o serie de articole asupra Rusiei, în special elaborarea Planului cincinal”, Walter Duranty va fi cunoscut mai repede drept apologetul lui Stalin, iar articolele sale vor fi catalogate chiar de ziarul care le-a publicat, The New York Times, drept „unele dintre cele mai proaste relatări care au apărut în acest ziar”.

Numeroase cereri au fost formulate, de la primirea premiului în 1932 și până în prezent, ca lui Walter Duranty să-i fie retrasă distincția – fără succes. În 2003, Comisia Premiului Pulitzer a concluzionat că „nu au existat dovezi clare și convingătoare ale înșelăciunii deliberate, standardul relevant în acest caz”.

Însă cum a ajuns Duranty de la cunoscutul corespondent la Moscova la o dizgrație pentru jurnalism?

Idiotul util al lui Stalin

Duranty a fost corespondent al New York Times la Moscova din 1922, fiind printre primii jurnaliști care au primit acceptul regimului pentru a relata despre viața și politica sovietică. Articolele sale nu au atras prea mult atenția presei internaționale, articolele sale privind planul lui Lenin de a implementa o economie mixtă trecând neobservate.

Siatuția avea să se schimbe pentru Duranty în numai câțiva ani. Mulțumită modului său de a relata situația din URSS, prin mimarea  imparțialității și găsind explicații pentru actele exagerate ale regimului, reporterul se bucura de acces în cercul de putere al Moscovei. Poziția sa l-a ajutat să facă, în timpul șederii sale, și două interviuri cu Stalin.

Însă rolul cel mai important pe care britanicul Walter Duranty avea să-l joace începe abia în ’31, odată cu răspândirea zvonurilor privind foametea ce cuprinde URSS. Doi ani mai târziu, Ministerul de Externe avea să restricționeze accesul jurnaliștilor în provincie, cerându-le să depună o propunere de itinerar înainte de a pleca în călătorie – cereri care au primit întotdeauna răspuns negativ.

Articolul-fenomen publicat în presa americană de către Gareth Jones, un jurnalist care a petrecut mai multe săptămâni alături de țăranii din Ucraina și a relatat situația critică în care aceștia se aflau, New York Times a publicat un articol semnat de Duranty. Sub titlul „Rușii sunt flămânzi, dar nu mor de foame”, Duranty l-a ironizat pe colegul său de breaslă, afirmând că „este un om cu o minte pasionată și activă și s-a chinuit să învețe limba rusă, pe care o vorbește cu o fluență considerabilă, dar scriitorul a considerat că judecata domnului Jones este oarecum grăbită și l-a întrebat pe ce se bazează. Se pare că a făcut o plimbare de 40 de mile prin sate din cartierul Harkov și a găsit condiții triste”.

Privind situația populației rurale din Uniunea Sovietică, Duranty continuă prin a face o comparație bizarp, menită să scuze excesele ugicașe ale statului sovietic: „Nu poți face o omletă fără a sparge ouăle”. În articolul publicat la sfârșitul lunii martie, corespondentul NYT concluzionează că „condițiile sunt rele, dar nu există foamete”.

Etica lui Walter Duranty, pusă la îndoială

Dimensiunile catastrofei au ajuns, eventual, și la urechile presei străine cenzurate constant de Moscova – chiar și Duranty ar fi fost, în ’32, conștient de gravitatea situației, însă ar fi preferat să nu recunoască acest fapt, date fiind articolele trecute în care a pus URSS într-o lumină favorabilă.

William Strang, diplomat la ambasada britanică, și-a informat superiorii că reporterul „se trezise la adevăr de ceva timp”, deși nu „lăsase marele public american să știe secretul”. Jurnalistul chiar i-ar fi oferit lui Strang o estimare a numărului de decese, afirmând că „este posibil ca până la 10 milioane de oameni să fi murit direct sau indirect din cauza lipsei de hrană”.

Chiar și în articolul publicat la cinci luni de la cel în care-l lua peste picior pe Jones, Duranty rămâne blocat în terminologia impusă de regim, mult mai ”politicoasă”, precum „lipsa de alimente” în loc de „foamete”.

„Orice știre despre foametea în Rusia este astăzi o exagerare sau o propagandă malignă. Totuși, lipsa de alimente, care a afectat întreaga populație în ultimul an și în special în provinciile producătoare de cereale – Ucraina, Caucazul de Nord și Volga de Jos – au provocat însă pierderi de vieți omenești”, scria Duranty.

Deși datele nu sunt clare, se estimează că cel puțin 5 milioane de oameni au pierit de foame în toată Uniunea Sovietică, cei mai mulți în Ucraina, în timpul catastrofei din ’32-’33. Prin articolele sale, Duranty a oferit legitimitate regimului lui Stalin, fiind un exemplu monstruos de abatere de la deontologia jurnalistică.

sursa foto: John Rooney/AP
Walter Duranty, corespondent al New York Times, centru, la un prânz dat în onoarea sa de către Asociația corespondenților de presă străină la Hotelul Lombardy din New York, 16 aprilie 1936. În stânga este Kenneth Durant, reprezentant al TASS, agenția de știri sovietică, iar în dreapta este A. Bernard Moloney, de la Reuters, președintele asociației