Whistleblower-ul Twitter, chemat în fața Senatului american
Peiter Zatko, fostul angajat al Twitter care a făcut o serie de dezvăluiri inconfortabile pentru companie, se va prezenta în fața Senatului american pentru o audiere oficială.
La finalul lunii august, Zatko (cunoscut sub pseudonimul de „Mudge”) a acuzat Twitter că ar fi mințit agențiile federale americane cu privire la securitatea platformei, măsurile anti-dezinformare și eforturile de eliminare a conturilor de spam. În urma acestor plângeri, Zatko a fost contactat de echipa de avocați a lui Elon Musk pentru a depune declarații în procesul Twitter. Instanța a fost de acord, iar acuzațiile fostului angajat pot influența (puțin probabil) decizia finală a curții.
Acum, însă, dezvăluirile sunt în atenția autorităților, iar Zatko este citat în fața Senatului. Oficialii americani l-au invitat și pe actual șef al Twitter, Parag Agrawal, însă acesta a refuzat, conform Bloomberg. Acesta a primit o scrisoare din partea Senatului în care i se adresează o serie de întrebări de securitate (la care e rugat să răspundă până pe 26 septembrie) și se evidențiază gravitatea acuzațiilor lui Zatko.
„Dezvăluirile prezintă o imagine îngrijorătoare a unei companii care nu a respectat standardele de securitate de bază din industria tehnologică, nu a reușit să diminueze în mod semnificativ încercările guvernelor străine de a avea acces la informații sensibile ale utilizatorilor și a indus în eroare, în mod deliberat, autoritățile de reglementare guvernamentale”, a scris conducerea Comisiei Judiciare din Senat în scrisoarea consultată de Bloomberg.
Între timp, a apărut vestea că Twitter ar fi ajuns la o înțelegere cu fostul angajat pentru suma de 7 milioane de dolari. The New York Times relatează că detaliile au fost prezentate de echipa de avocați a lui Musk care spuneau că Twitter vrea să cumpere tăcerea lui Zatko.
Twitter a refuzat să comenteze cu privire la refuzul lui Agrawal sau despre suma oferită fostului angajat, însă continuă să pună la îndoială dezvăluirile acestuia și se arată sceptică cu privire la coincidența dintre procesul cu Musk și divulgările lui Zatko.
Articole asemănătoare
Meta va reintegra Messenger în aplicația Facebook
Șeful Microsoft, Satya Nadella, așteptat să depună mărturie în procesul antitrust al Google
Analiza vocii indivizilor va avea impact asupra jurnalismului
Presa elenă, acuzații la adresa Albaniei. Jurnaliștii afirmă că guvernul vrea să pună presiune pe populația greacă
Peste 30 de jurnaliști au fost arestați în timpul protestelor din Rusia