Vor fi sau nu amendați jurnaliștii RISE Project? UE a luat o decizie – pe care n-a publicat-o încă
La scurt timp de la publicarea primei părți a investigației #TeleormanLeaks, Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) le-a cerut jurnaliștilor RISE Project să-și dezvăluie sursele, ca mai apoi să-i amenințe cu o amendă de 20 de milioane de euro.
În acest context, Giovanni Buttarelli, supraveghetor al Autoritatii Europene pentru Protectia Datelor, a susținut că o decizie în privința sancțiunii promise de ANSPDCP în toamna anului trecut a fost luată, însă aceasta nu este încă publică pe site-ul instituției, conform EU Observer.
Cu privire la solicitarea adresată de Autoritatea din România, Buttarelli a afirmat că nicio instituție publică nu are dreptul de a obliga o publicație să încalce confidențialitatea sursă-jurnalist. Excepție fac organele judicare.
„Nici măcar un procuror nu poate să emită un ordin (pentru dezvăluirea surselor – n.red.), astfel încât sursa este protejată în baza deciziei editorului și a jurnalistului”, a declarat oficialul european.
Autorităților li se oferă puterea de a cere orice informație doresc, prin articolul 58 din General Data Protection Regulation, însă sursele jurnalistice sunt un subiect mai delicat.
Amintim faptul că amenințările ANSPDCP la adresa publicației RISE Project a generat critici vehemente din partea unor organizații care apără drepturile și libertățile presei, precum Reporters without Borders si Privacy International.

Articole asemănătoare
Articolul problemă referitor la accesarea mesajelor criptate „va fi corectat în Senat”, spune Florin Cîțu
Facebook are planuri mari cu WhatsApp: transferuri cu criptomonedă
Cât de importantă este infrastructura internetului în război
Macron vrea un indicator de credibilitate în presă; trusturile conservatoare denunță „tendințe autoritare”
Facebook ar plănui să interzică publicitatea politică, cu ocazia alegerilor prezindențiale din SUA