Un jurnalist american a fost ucis în Ucraina: „A fost împușcat și a rămas în urmă”

Duminică, lumea jurnalistică a mai pierdut un om de presă în conflictul din Ucraina. Este vorba despre Brent Renaud, primul jurnalist străin despre care se știe că a fost ucis în războiul din Ucraina.

Conform lui Andriî Nebitov, șeful poliției din regiunea Kiev, a declarat într-o postare de pe Facebook că forțele ruse l-au împușcat pe Renaud, adăugând că „ocupanții ucid cu cinism chiar și jurnaliști ai presei internaționale, care au încercat să spună adevărul despre atrocitățile armatei ruse în Ucraina”. 

„Desigur, jurnalismul implică riscuri, dar cetățeanul american Brent Renaud a plătit cu viața pentru încercarea de a face lumină asupra cât de subtil, crud și nemilos este agresorul”, a adăugat Nebitov.

În postările de pe Facebook și Twitter, autoritățile ucrainene au atașat și poze cu pașaportul victimei, legitimația de presă (aparținând New York Times), dar și o imagine parțială cu corpul persoanei decedate.

Deși inițial s-a crezut că Renaud era în Ucraina ca și trimis al New York Times, celebra publicație a afirmat că legitimația fusese emisă cu mulți ani în urmă, iar ultimul contract al lui Renaud cu NY Times s-a încheiat în 2015. Compania s-a arătat întristată de moartea fostului coleg și a cerut forțelor ruse să înceteze agresiunile asupra jurnaliștilor.

Ulterior, revista TIME a clarificat faptul că Brent Renaud filma un documentar despre refugiații din regiune, pentru Time Studios, aripa de producție de film și televiziune a companiei.

„Suntem devastați de pierderea lui Brent Renaud. În calitate de regizor și jurnalist premiat, Brent a abordat deseori cele mai dure povești din lume alături de fratele său Craig Renaud. În ultimele săptămâni, Brent a fost în regiune, lucrând la un proiect TIME Studios axat pe criza globală a refugiaților. Inimile noastre sunt alături de toți cei dragi lui Brent. Este esențial ca jurnaliștii să poată acoperi în siguranță această invazie în curs și criza umanitară în Ucraina”, se arată într-un comunicat al TIME.

Fotojurnalistul Juan Arredondo se pare că l-ar fi însoțit pe Brent Renaud. Într-un interviu realizat pe patul de spital, acesta a povestit că el și colegul său voiau să treacă de al doilea punct de control din orașul Irpin, aflat în apropierea capitalei Kiev, când asupra lor s-a tras. Arredondo nu a putut să spună foarte clar ce s-a întâmplat cu Renaud, însă a povestit că acesta a fost împușcat în gât și „a rămas în urmă”. 

Brent Renaud nu este primul jurnalist care cade victimă războiului din Ucraina. Un operator de cameră ucrainean, Yevhenii Sakun, a fost ucis când turnul de televiziune din Kiev a fost bombardat, la începutul acestei luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *