Toate semnele de întrebare pe care scandalul de la Biroul Electoral al Sectorului 1 le ridică
Târziu în noapte, la Biroul Electoral Sector 1 s-a desfășurat un întreg scandal cu susținători, politicieni, jandarmi și presa, care încerca să dea de cap firului evenimentelor de la închiderea urnelor și până atunci.
Dacă obișnuiți să nu dormiți la ora unsprezece noaptea, sigur ați auzit măcar ceva despre imaginile difuzate de presă, surprinse de camerele de supraveghere din interiorul încăperii cu sacii de voturi a BES1.
Ce a urmat după e deja cunoscut: un val de acuzații din ambele părți, care nu fac decât să dezbine opinia publică în două tabere, a celor care denunță fraudă și a celor care susțin că nici nu se pune problema de așa ceva.
Însă ceva miroase urât – din ambele părți.
Să o luăm cu începutul:
Ce ne arată filmările
Imaginile date de un post de televiziune și preluate ulterior și de altele (fie în seara respectivă, fie a doua zi dimineața) surprind patru bărbați și o femeie cum intră în încăperea cu pricina, ticsită. Unul dintre bărbați caută ceva în maldărul cu saci, până într-un final, când, cu ajutorul celorlalți, individul găsește ce căuta. Desface sacul, scoate niște hârtii (probabil procese-verbale sau buletine de vot), ia și sacul și ies toți din cameră. Ultimul stinge lumina în urma lor.
Timestampul indică a fi 29 septembrie, puțin trecut de miezul nopții.
În a doua filmare, surprinsă în aceeași seară dar cu o oră mai târziu, unul dintre indivizi intră în încăperea deja iluminată și lasă un sac. Însă nu din același loc pe care cel din prima filmare a fost luat, ci pe un dulap, în dreapta ușii. 29 septembrie, aproape două dimineața.
Cine a aprins lumina?
Ușor de trecut cu vederea, diferențele dintre cele două filmări ar trebui să trezească un minim de interes.
Recapitulând, unul dintre cei cinci oameni din prima filmare stinge lumina în urma tuturor, însă în a doua filmare, când o persoană intră în cameră să lase un sac, lumina e deja aprinsă.
E o diferență de aproximativ o oră între imaginile date de mass-media, însă e clar că ceva s-a întâmplat între cele două intrări.
Și atunci întrebarea de ce nu a fost difuzată și acea bucată din filmare vine natural, și de ce niciunul dintre reprezentanții partidelor și autorităților n-au făcut vreo precizare cu privire la ora lipsă.
Jandarmeria, reacție rapidă
Jandarmeria asigură paza atât a Birourilor Electorale, cât și a camerelor cu voturi. Fără acordul președintelui Biroului, acesta nu poate permite accesul în încăpere.
La puțin timp de la izbucnirea scandalului, Jandarmeria București a emis un comunicat în care explică că „încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare”, conform Libertatea.ro.
Cu alte cuvinte, pe jandarm nu-l interesează decât să se asigure că președintele și-a dat aprobarea pentru ca un individ să intre în cameră. Mai mult, după spusele instituției, ar trebui să existe cel puțin trei procese verbale din noaptea de 28 spre 29: unul pentru prima intrare, în care apar cinci persoane, probabil unul din bucata de filmare lipsă, și unul pentru ultima intrare făcută publică, cea cu așezarea unui sac pe un dulap.
Camerele lui Schrodinger: există și nu există
Imaginile au fost făcute publice prima oară de Antena 3, în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea. La ”Sinteza zilei” a intrat în direct reprezentantul PSD în BES1, care a afirmat, la un moment dat, că va încerca să trimită filmările cu membrii USR-PLUS care au pătruns în camera cu sacii.
În jurul orei 22:45, Antena 3 a difuzat imaginile pe care le-am relatat mai sus. Din unghiul din care sunt realizate înregistrările, pare că vorbim despre o singură cameră de supraveghere, din aceeași încăpere. Însă este puțin probabil ca restul sediului Biroului Electoral de Sector să nu fie dispus cu sisteme similare. Așadar, tot ce s-a întâmplat după ce indivizii au ieșit la miezul nopții cu sacul rămâne o necunoscută.
Clotilde Armand precizează, într-o altă postare, că „singura cameră care funcționează este acolo unde sunt depozitați sacii”, lucru care face dificilă stabilirea oricăreia dintre versiunile sugerate de părțile implicate.
Să nu mai vorbim de faptul că e anormal ca sediul unei instituții atât de importante să ducă lipsă de camere de supraveghere. Conform candidatului PSD Daniel Tudorache, acestea ar împânzi, de fapt, interiorul clădirii.
Și atunci, dacă este reală informația că nicio altă cameră de supraveghere de la etajul 1 al clădirii nu funcționa, nu s-a sesizat nimeni? Cei care asigurau protecția sediului, membrii Biroului Electoral de Sector, nimeni?
Răspunsul Biroului Electoral al Sectorului 1
Biroul Electoral al Sectorului 1 susține că, în prezentarea imaginilor „denaturează” evenimentele, afirmând că sacii care au părăsit incinta încăperii nu conțineau voturi, ci procese-verbale, folosite pentru a compara datele de pe ele cu cele de pe listele electorale. În privința persoanelor care s-au aflat în primele imagini, comunicatul BES indică că individul care caută în saci este „personalul tehnic auxiliar al Biroului și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1”, fiind însoțit de „reprezentanți USR-PLUS, care în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președinte tocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral”.
„Persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colț al încăperii și așază un sac, este un membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, iar acel sac conține procesele-verbale ale unei secții de votare. Procesele-verbale de la toate secțiile de votare la care au fost probleme, în sensul că nu se reușea închiderea cheilor, au fost depozitate în acel colț, președinții secțiilor de votare fiind sunați ulterior, pentru a se prezenta la sediul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 în vederea rezolvării problemelor și validării rezultatelor secției”, mai afirmă BES1.
Publicarea filmărilor, imediat după respingerea cererii înaintate BEC
Candidatul PSD Daniel Tudorache susține, încă din primele ore ale zilei de luni, că este necesară renumărarea voturilor, întrucât numărătoarea paralelă a partidului ar indica un rezultat diferit. Cererea înaintată Biroului Electoral Central a fost respinsă în timpul zilei de miercuri, cu câteva ore înainte de difuzarea imaginilor, pe motiv că „nu e în atributul lor”, după cum spune Tudorache.
Tot marți, social-democratul a anunțat că a depus o solicitare similară și BES-ului, și Biroului Electoral Municipal.
Imaginile prezentate de Antena 3 au un impact major asupra privitorului, sugerând o tentativă de fraudare a procesului electoral. Cel puțin pentru o secundă, încredere cetățenilor în acuratețea datelor furnizate de Biroul cu pricina a fost (sau este în continuare) pusă la îndoială, cu atât mai mult cu cât aceasta ar refuza o eventuală renumărare.
Dilema șoferului
Mi-a atras atenția declarația co-președintelui USR-PLUS, Dan Barna, care s-a grăbit să susțină că două dintre persoanele surprinse în imagini ar fi șoferul lui Tudorache, sugerând astfel că rolul acestuia în evenimentele surprinse pe camere ar fi mai important decât se crede, de este necesară identificarea lui, cu toate că BES indică că nici nu se pune problema de fraudare. O afirmație similară a făcut și Clotilde Armand.
Reacția lui Daniel Tudorache nu a întârziat să apară: acesta a susținut că șoferul său nu a intrat niciodată în BES, sugerând chiar că în momentul la care liderii USR fac referire, acesta l-ar fi însoțit pe candidat: „Se spunea inițial că una dintre persoane este șoferul meu, șoferul meu era în dreapta mea(…) Șoferul meu nu a intrat în BES niciodată pentru că nu avea de ce. Și doamna Clotilde spunea că șoferul meu era acolo în acea încăpere. Deci șoferul meu se afla lângă mine. Nu avea nicio legătură cu persoanele care au intrat în acea cameră”, a declarat Daniel Tudorache.
Efectele scandalului din Sectorul 1 riscă să influențeze puternic evenimentele din următoarea perioadă, atât la nivel politic, cât și la nivel social. Dorința societății de a-și exprima opțiunile politice a scăzut drastic, iar încrederea în procesul electoral se erodează cu fiecare minut care trece și situația nu este tranșată.
Rămâne însă dilema camerelor de supraveghere din celelalte încăperi ale BES. Dacă ele există și erau funcționale, atunci opiniei publice i se poate confirma că sacii nu erau cu voturi, ci cu procese-verbale, și că se făceau într-adevăr verificări de către membri Biroului Electoral de Sector. Situația nu poate fi însă tranșată decât de organele de investigare, care sunt singurele competente să decidă dacă suspiciunile de fraudă electorală stau în picioare.
Articole asemănătoare
Cambridge Analytica a murit. Trăiască Cambridge Analytica!
Departamentul de Justiție din SUA acuză Apple de monopol
Reels, tot mai popular pe Facebook și Instagram. Formatul a generat venituri similare cu TikTok
Ești fan al metodei ”copy/paste”? Există o tastatură dedicată acestei operații!
Editiadedimineata: Atacurile de phishing nu țintesc pe oricine, a constatat Google