TIME, omagiu pentru jurnaliștii care și-au riscat viața pentru libertate. Khashoggi, numit persoana anului

Celebra revistă TIME a hotărât ca ediția acestui an să fie dedicată jurnaliștilor care și-au riscat viața pentru libertatea de exprimare și care au scris despre abuzurile anumitor state.

Printre aceștia se numără și Jamal Khashoggi, columnistul care a fost ucis pe 2 octombrie în interiorul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul. Jurnalistul a primit titlul de ”persoana anului”, prima oară când o persoană decedată a fost numit, conform New Yorker.

Image result for time guardians and war on truth

Pe coperțile ediției speciale a revistei apar și Maria Ressa, care conduce în prezent site-ul Rappler – care a urmărit crimele extrajudiciare din timpul lui Rodrigo Duterte, președintele filipinezilor -, dar și Wa Lone și Kyaw Soe Oo, jurnaliști Reuters, condamnați în Myanmar la șapte ani de închisoare, pentru reportajele realizate despre uciderea a zece membri ai minorității Rohingya. Nu în ultimul rând, un loc special a primit și Capital Gazette, ziarul american al cărui staff a fost omorât. 

„Acest lucru ar trebui să fie un moment în care democrația face un pas în față, o societate civilă informată fiind esențială pentru autoguvernare. În schimb, este în retragere”, notează Time. „Trei decenii după ce Războiului Rece a înfrânt o autocrație brută și crudă, o marcă mai inteligentă se hrănește din ceața care ne înconjoară. Discursul despotului de școală veche a îmbrățișat cenzura. Despotul modern, constatând că este mai dificil, neîncrederea față de faptele credibile, înflorește confuzia slăbită de social media și modelează iluzia legitimității de la supuși”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *