TikTok spune că administrația Trump a uitat să încerce să o mai interzică
E confuzie mare în compania ByteDance, cea care deține (încă) TikTok. Curând, expiră termenul limită impus de administrația Trump pentru achiziționarea aplicației de către o companie americană, însă dinspre Casa Albă nu se mai aude nimic.
Pierderea suferită de Donald Trump în alegeri, în fața lui Joe Biden, pare că a afectat mai mult decât era de așteptat mersul lucrurilor din cadrul Administrației. Reprezentanții TikTok au depus o petiție la o Curte de Apel din SUA prin care solicita revizuirea acțiunilor Comitetului pentru investiții străine din Statele Unite (CFIUS), întrucât acesta nu a mai dat niciun semn privind termenul limită de vânzare a activelor ByteDance, informează The Verge.
„Timp de un an, TikTok s-a angajat activ cu CFIUS cu bună credință pentru a-și aborda problemele de securitate națională, chiar dacă nu suntem de acord cu evaluarea sa. În cele aproape două luni de când președintele și-a dat aprobarea preliminară propunerii noastre de a satisface aceste preocupări, am oferit soluții detaliate pentru a finaliza acel acord – dar nu am primit niciun feedback substanțial cu privire la cadrul nostru extins de confidențialitate și securitate a datelor”, a afirmat compania pentru publicația citată.
Totuși, depunerea petiției nu însemnă că ByteDance va refuza orice colaborare cu administrația Trump, mai afirmă comunicatul. Este, în schimb, o încercare de „a apăra drepturile celor peste 1.500 de angajați din SUA”.
Termenul stabilit de către Comitetului pentru investiții străine era 12 noiembrie, însă ByteDance susține că a cerut o prelungire de 30 de zile. Solicitarea a rămas fără răspuns, motiv pentru care compania de origine chineză s-a văzut nevoită să se adreseze Curții de Apel.

Articole asemănătoare
Meta lansează un magazin de haine digitale pentru avatarele de pe platformele sale
O româncă, printre câștigătorii premiilor Pulitzer pentru jurnalism, alături de colegii săi de la The Washington Post
Senatul american afirmă că investigația privind interferanța Rusiei în alegerile din 2016 este de încredere
Reporterul Wall Street Journal arestat de Rusia pentru spionaj a fost vizitat de avocați
Rețeaua de dezinformare a lui Georgescu o acuză pe Ursula von der Leyen de anularea alegerilor