Televiziunea germană de stat, reportaj despre ”Liviu Dragnea și corupția”
Televiziunea germană de stat, ARD, a realizat și difuzat un amplu reportaj despre Liviu Dragnea, plecând de la protestul terminat cu violențele jandarmilor din 10 august.
„Liviu Dragnea și corupția – O mare demonstrație împotriva corupției – acestea erau imaginile de la sfârșitul săptămânii din București. În centrul atenției demonstranților: președintele Parlamentului și liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea”, așa prezintă site-ul televiziunii de stat germane reportajul despre viața și cariera coruptului Liviu Dragnea.

Însoțiți de jurnalista Carmen Dumitrescu, care a documentat zeci de afaceri ale lui Dragnea în Teleorman, ziariștii germani au vizitat și un cartier social din Alexandria, scrie G4Media.ro.
Jurnaliștii au descins și la Belina și vorbesc despre afacerea TelDrum. ARD oferă imagini în paralel din mizeria cartierului social din Alexandria și o panoramă a proprietății uriașe a social-democratului Dragnea, amplasată în aceeași localitate. De asemenea, reportajul acordă un spațiu consistent temeiniciei protestelor și faptului că acestea sunt motivate de dorința de a susține lupta împotriva corupției și o clasă politică fără penali, ocazie cu care li se face o trecere în revistă și lui Darius Vâlcov, consilierul premierului, Elenei Udrea, precum și fostului premier Victor Ponta.

Articole asemănătoare
Twitter reia plata facturilor către Google Cloud
Fostul șef de cabinet al lui Trump îi demască aprecierea față de Hitler
Citim mai mult? Digitalizarea, atât un ajutor, cât și o distragere a atenției
Danemarca încheie ancheta privind exploziile de la Nord Stream
Tentativa Facebook de a da ”unfriend” Australiei, criticată la nivel internațional