Suspiciunile de plagiat ale lui Ciucă și agresarea primarului Timișoarei de AUR au ajuns în presa internațională
România a ajuns în atenția presei internaționale în această săptămână cu două subiecte. Unul are legătură cu investigația realizată de jurnalista Emilia Șercan, care susține că teza de doctorat e premierului, Nicolae Ciucă, ar fi plagiată, în timp ce al doilea privește un incident petrecut săptămâna trecută, când AUR și simpatizanții săi au dat buzna în sediul Primăriei Municipiului Timișoara.
Ciucă și plagiatul
Politico Europe a tratat în decursul zilei de marți problema plagiatului șefului guvernului român. Jurnaliștii citează investigația publicată de PressOne și semnată de Emilia Șercan, unde se afirmă că Ciucă a folosit mai multe tehnici pentru a masca furtul intelectual.
Însă articolul Politico notează că suspiciunile de plagiat au dus la cereri din partea opoziției de a demisiona, Dacian Cioloș (numit „puternicul politician de opoziție”) cerând „lămuriri urgente” din partea premierului și o anchetă, adăugând că dacă afirmațiile se dovedesc a fi adevărate „este necesară o demisie de onoare”.
Ciucă, pe de altă parte, „a negat orice faptă greșită și a spus că doctoratul său a fost «întocmit în conformitate cu cerințele legale» ale vremii”, mai scrie publicația.
Politico Europe notează, în articolul ”Romania’s prime minister accused of plagiarism as rivals demand probe”, că Ciucă nu este primul personaj politic care este suspectat de plagiat sau manipulare a CV-ului. Ziarul afirmă că „la câteva săptămâni după ce actualul guvern a venit la putere, ministrul digitalizării, Florin Roman, a demisionat în urma unor informații despre falsuri în CV-ul său. În 2014, premierul de atunci Victor Ponta și-a predat doctoratul în urma acuzațiilor de plagiat care au fost confirmate în 2020”.
AUR, numit partid de extremă-dreapta de DW
Cu o întârziere de o săptămână, Deutsche Welle a publicat un material despre modul în care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, de origine germană, a fost agresat de către AUR, susținătorii formațiunii politice și grupul neo-nazist Noua Dreaptă.
„Manifestanții au intrat în clădire prin intrarea din spate, strigând «rușine, rușine» în timp ce au cerut să-l vadă pe primar. Deși măștile sunt obligatorii în interior, nimeni nu purta una și nu a existat nicio poliție care să oprească mulțimea. Doar un singur angajat al primăriei le-a stat în cale în timp ce țipau «ieși, câine murdar», referindu-se la primarul orașului. După un sfert de oră de agresiune verbală, au părăsit în cele din urmă clădirea”, se arată în articolul DW.
Materialul (”Romania: Right-wing extremists target German mayor”) cataloghează partidul AUR și pe simpatizanții acestuia ca având viziuni de extremă-dreapta, etichetă pe care opinia publică și media din România a evitat să le folosească de când formațiunea politică a intrat în Parlament.
DW remarcă că incidentul a avut un profund caracter anti-diversitate, George Simion afirmând la un moment dat că România nu are nevoie de „acest gen de străin”, în timp ce jurnalistul Tudor Popescu a comparat scena cu marșurile naziste din anii ’20 și ’30.
Dominic Fritz a afirmat jurnaliștilor germani că marșul a fost „un mesaj împotriva orașului Timișoara cu caracterul său multicultural și pro-european. Este și o declarație împotriva victoriei mele electorale, pentru că a fost un simbol al toleranței și deschiderii în acest oraș. Naționaliștii vor să dea impresia că nu există o majoritate pentru asta. Dar, cel puțin în marile orașe ale României există această majoritate, pe care oamenii acum încearcă să o intimideze”.
Mai mult, articolul notează că AUR se ridică în sondaje pe baza acestor evenimente tulburătoare, dar și că, deși promovează sentimente anti-maghiare, are simpatii față de Viktor Orban.
În fapt, „AUR nu este doar partidul tău de dreapta de duzină. De asemenea, este în mod explicit anti-occidental, eurosceptic, antisemit, anti-minoritar, homofob și pro-Putin și dorește să se unească cu Republica Moldova, care, în trecut, făcea parte din România”, concluzionează DW.
Record negativ de infectări
O altă știre care a atras atenția presei internaționale, Reuters în acest caz, este creșterea dramatică a numărului de infectări din România.
Agenția de presă notează că țara noastră „a raportat marți 16.760 de cazuri noi de COVID-19, mai mult decât dublu pe zi și cea mai mare creștere într-o singură zi din octombrie, pe măsură ce varianta coronavirusului Omicron s-a impus”. Mai mult, numărul se apropie de recordul înregistrat în octombrie, când în România au fost 18.863 de pozitivări într-o zi.
Reuters mai subliniază că România deține un loc negativ în ceea ce privește vaccinarea, aflându-se pe penultimul loc la numărul de persoane imunizate cu cel puțin două doze. ”Sub 41% din populație (este) inoculată pe deplin pe fondul neîncrederii în instituțiile statului și al educației proaste în materie de vaccinare”.
Articole asemănătoare
Digital News Report 2019: Românii au din ce în ce mai puțină încredere în presă
Facebook declară război fake news-ului. Compania angajează o echipă de ziariști pentru a face selecția știrilor relevante
Algoritmul Twitter favorizează opiniile conservatoare
Violența în presa online: cum pot influența ironiile opinia publică
Un jurnalist ucrainean, găsit mort la o lună de la dispariția sa