Sputnik și cifrele date de UE, din două lumi paralele EXCLUSIV

Tema RoExit s-a pus în discuție în ultimele luni – cu precădere perioada mai recentă – după ce un astfel de scenariu a fost lansat în cadru intern de către trei persoane publice, diferite ca și mentalitate și background – mă refer, desigur, la fostul colonel SRI Daniel Dragomir, președintele PSD, Liviu Dragnea, și Marian Munteanu, naționalist convins. Desigur, site-urile propagandistice au încercat pomparea acestui subiect cât mai mult, precum și găsirea unor argumente pentru posibila ieșire a României din UE. 

Și cine a fost ”lider” atunci când a venit vorba de acest subiect? Sputnik, desigur! Acest articol este o ”sinteză” (subiectivă) privind o parte – voi explica puțin mai jos – din cel mai recent sondaj publicat de Parlamentul European. Astfel, autorul materialului, Daniel Porovăț, explică că datele prezentate semnifică că românii nu mai au încredere în Uniunea Europeană!” și că ”se pregătește o mișcare naționalistă care să răspundă acestei tendințe eurosceptice”, fapt ce confirmă ”tendința prevăzută de Sputnik”. Sunt atașate chiar și niște extrase din sondaj, pentru întrebările ”Apartenența la Uniunea Europeană este un lucru bun?” și ”Credeți că apartenența la UE este un lucru rău”.

În plus, se anunță voalat lansarea unei așa-zise mișcări de dreapta, care ar putea fi susținută de ”cei 20 la sută voturi (sic!) pro-referendum sau pe cei 30/35 la sută cât spune eurobarometrul că sunt cetățenii care nu văd nimic bun în integrare sau care ar dori ieșirea țării din UE”, la care s-ar mai putea adăuga ”că mai mult de jumătate din români nu mai văd ceva bun în apartenența României la UE”. De-a râsu-plânsu’, cum s-ar zice.

Într-o notă mai serioasă, raportul nici nu trebuie citit cu mare atenție pentru extragerea unor date concrete. La prima întrebare adresată, ”Ați spune că integrarea României în UE este…”, doar 21 la sută dintre românii întrebați au spus că este un lucru rău, în comparație cu cu 49%. ”Luând totul în considerare, credeți că România a beneficiat sau nu din faptul că este membru UE?” a primit un răspuns negativ de la 30% dintre respondenți. În realitate, ideea necesității unui referendum asemănător cu cel britanic nu este o temă reală de discuție pentru români. Doar 15% dintre românii întrebați dacă mâine s-ar ține un referendum pentru ieșirea din UE au spus că ar vota ”da”.

Așadar, nu putem decât să ne întrebăm de unde scoate Sputnik susținerea aceasta ”majoră” pentru un partid naționalist (se referă, cel mai probabil, la proiectul pe care Coaliția pentru Familie l-a afirmat după prezența umilitoare de la referendumul pentru modificare Constituției). Într-adevăr, din respondenții chestionarului (27.474 de europeni), există o porțiune de cetățeni români care nu sunt deloc mulțumiți de UE, însă acestora NU li se adaugă celor care s-au dus să ”susțină referendumul”, ci mai degrabă fac parte din aceeași categorie. În plus, răspunsul este clar: românii nu-și doresc ieșirea din Uniune, oricât ar încerca diferiți indivizi și publicații – cu mari semne de întrebare deasupra – să pompeze acest subiect în societate.

Spuneam la început că autorul articolului de pe Sputnik a ”uitat” să integreze și celelalte răspunsuri. Dacă urmăriți conținutul materialului, veți observa că rezultatele întrebării despre un posibil RoExit nu sunt redate în mod real, nefiind vorba despre vreun ”șoc”, ori că ”românii nu mai cred în UE”. 

Mai mult ca sigur genul acesta de manipulări, realizate special pentru a îndepărta România de la valorile democratice, vor mai exista. Cu toate astea, datele vorbesc de la sine, dar poate ar trebui să ne îngrijorăm mai tare că doar 19% din respondenții români cred că țara se duce în direcția cea bună. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *