Senatul american a votat legea care ar putea interzice TikTok

Senatul american a votat legea ce forțează TikTok să se despartă de ByteDance sau riscă să fie interzisă. Proiectul legislativ a fost inclus de Camera Reprezentanților, forul inferior al Congresului, în pachetul de ajutor extern al SUA către Ucraina, Israel și Gaza.

Într-o mișcare politică ce a forțat mâna Senatului să voteze favorabil cu privire la legea TikTok, compania se vede acum pusă în fața scenariului pe care a încercat din răsputeri să-l evite. Conform Axios, însă, TikTok are câteva mijloace prin care poate încerca să evite despărțirea de compania-mamă.

Varianta pe care compania o va alege în următoarea perioadă este să acționeze în judecată proiectul legislativ, invocând Primul Amendament din Constituția SUA – cel referitor la dreptul la liberă exprimare.

Experții juridici consultați de Platformer sunt de părere că recursul în instanță prin intermediul amendamentului din Constituție este cea mai bună cale prin care TikTok poate să evite o posibilă interzicere, chiar dacă hotărârea Curții Supreme este imprevizibilă. Specialiștii spun că toate cazurile care invocă Primul Amendament sunt greu de prezis, din cauza volatilității și implicațiilor pentru libera exprimare.

Guvernul SUA are un as în mânecă când vine vorba de acest lucru: securitatea națională. Bineînțeles, nu e suficient să spună acest lucru, însă Curtea Supremă este mult mai înțelegătoare cu cerințele autorităților când vine vorba de siguranță. Deși precedentele juridice (care contează foarte mult în legislația americană) tind să respecte ferm dispozițiile Constituției, securitatea națională schimbă calculele.

Securitatea națională tinde să fie un context în care, din păcate, drepturile constituționale fundamentale capitulează și vedem cum instanțele cedează presiunii. Așadar, există o incertitudine absolută. Chiar dacă sunt 110 la sută încrezătoare că precedentele spun un lucru, asta nu mă face nici pe departe 100 la sută încrezătoare că asta este ceea ce va spune instanța”, a declarat Evelyn Douek, profesor asistent de drept la Stanford Law School și cercetător al Primului Amendament.

În plus, Curtea Supremă se ferește să submineze autoritatea Congresului SUA cu privire la politica externă a țării, însă guvernul trebuie să vină cu dovezi serioase ce arată că ByteDance influențează algoritmul platformei de social media în favoarea Beijingului – lucru pe care Congresul a eșuat să-l facă până acum.

Rezultatul unui astfel de proces este, într-adevăr, greu de anticipat, dar TikTok are la dispoziție un an de zile pentru a se hotărî ce anume va face cu privire la legea votată de Congres, timp destul pentru conducerea Guvernului să se schimbe, dar și a voinței politice de a interveni atât de ferm în reglementarea unei platforme de divertisment, precum TikTok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *