Rusia se răzbună pe UE pentru Belarus: nu mai permite avioanelor europene să aterizeze la Moscova
Pentru sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Belarusului, Rusia a decis să nu mai permită avioanelor europene să aterizeze la Moscova, dacă acestea vor să-și devieze ruta și să ocolească statul condus de Lukașenko.
Autoritățile ruse au forțat Austrian Airlines să își anuleze zborul din Viena către capitala Rusiei de joi, în timp ce Air France și-a anulat zborul Paris-Moscova pentru a doua zi consecutivă, după ce i s-a refuzat miercuri permisiunea de a ateriza în Rusia, conform The Guardian.
„Austrian Airlines a suspendat zborurile în spațiul aerian al Belarusului pe baza unei recomandări din partea Agenției Europene pentru Siguranța Zborurilor. Din acest motiv, era necesar să ne adaptăm ruta de zbor pentru cursa de la Viena către Moscova. Schimbarea rutei trebuia să fie aprobată de autorități, dar autoritățile ruse nu au dat această aprobare. Ca urmare, Austrian Airline a fost nevoită să anuleze zborul de azi de la Viena la Moscova”, a comunicat compania austriacă, citată de TASS, informează Digi24.
Totuși, măsura nu s-a aplicat tuturor companiilor aeriene, întrucât avioanele British Airways și KLM au reușit să aterizeze la Moscova după ce și-au schimbat ruta.
Măsura adoptată de Kremlin pare a fi o încercare de a convinge statele europene să renunțe la sancțiunile impuse Belarusului, care a fost acuzată de terorism de stat după ce a deturnat un avion civil pentru a aresta un jurnalist critic cu regimul lui Lukașenko. Vineri, liderul de la Minsk se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Soci.

Articole asemănătoare
The New York Times, într-o nouă dispută cu o companie AI care îi utilizează conținutul
NYTimes, proces cu Departamentul de Stat pentru conversațiile lui Hunter Biden cu Ambasada României
Bill Gates: Dezinformarea, principala problemă cu care se confruntă tinerii de astăzi
Pastila de (DEZ)INFORMARE: Au fost incendiile din Canada declanșate intenționat?
Parlamentar rus: „Din păcate, nu putem alege înlocuitorul lui Boris Johnson precum l-am ales pe Trump în SUA”