Conferință pe tema fake news, organizată de IPP și o publicație mare online
Institutul pentru Politici Publice și G4Media.ro, una dintre cele mai citite publicații online din România, organizează vineri o conferință pe tema fake news.
Conform paginii de Facebook a evenimentului, vor fi prezentate și ulterior discutate manifestările acestui fenomen, din ce în ce mai vizibil în spațiul românesc (și nu numai).
”Cercetarea s-a concentrat, pe de o parte, asupra înțelegerii principalelor resorturi care stau la baza fenomenului, iar, pe de altă parte, a vizat înțelegerea particularităților și mizelor românești ale problemei. O asemenea dezbatere este cu atât mai utilă cu cât începem o perioada electorală care se întinde pe următorii doi ani”, se arată în descrierea evenimentului.
Institutul pentru Politici Publice este un ONG care desfășoară activități de cercetare, de advocacy și de promovare în domenii precum: reforma administrației publice, transparența instituțiilor, integritatea aleșilor și a funcționarilor, cu scopul de a crește calitatea proceselor de elaborare a politicilor publice.

Articole asemănătoare
Cum a titrat presa internațională noul Guvern al lui Ludovic Orban
Bugetul rablei pentru electrocasnice, epuizat în 8 minute. Din nou probleme cu site-ul
„Clipping”, o nouă tactică de marketing sau o distorsionare a realității?
Sunday Times și-a cerut scuze pentru modul în care a abordat un articol despre Prințul Philip
Moștenitorul tronului Arabiei Saudite ar fi fost implicat în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi