Rusia se gândește să legalizeze pirateria pentru a face față sancțiunilor
Rusia ia în considerare legalizarea pirateriei pentru a suplini lipsa serviciilor software. După ce aproape toate companiile majore din sectorul tech au impus sancțiuni Moscovei, autoritățile rusești se văd nevoite să apeleze la măsuri tot mai disperate.
O astfel de lege care permite statului să folosească orice ”proprietate intelectuală fără consimțământului creatorului”, însă regimul de la Kremlin încă nu s-a folosit de prevederile acestea. Conform Ars Technica, acest lucru s-ar putea schimba pentru că ar fi existat discuții între autorități despre modul de implementare al legii.
Un ”mecanism de acordare de licențe obligatorii pentru software, baze de date și tehnologie pentru microcircuite integrate” este luat în calcul care să se aplice doar pentru companiile din țări care au impus sancțiuni Rusiei.
Îți reamintesc că printre cele mai importante companii care au decis să-și oprească serviciile sau produsele în Rusia se numără: Microsoft, Samsung și Apple. Dacă te uiți peste lista asta, poți să înțelegi disperarea Kremlinului de a păstra serviciile vitale spațiului digital.
Implementarea unei astfel de legi ar fi primită bine de populația rusă care -trecând dincolo de efectele sancțiunilor- nu este străină de produsele piratate. Ars Technica menționează un studiu făcut în 2019 care a arătat că peste 90% din ruși ar prefera servicii piratate în loc să plătească pentru ele.
Având în vedere numărul tot mai mare al serviciilor software care necesită un abonament, modalitatea de piratat a acestora s-a schimbat. În ziua de azi este nevoie de un cod de acces pe care trebuie să-l introduci pentru a activa respectivul serviciu, așa că pirateria va trebui să fure sau să genereze coduri de funcționare.
Va fi interesant de urmărit cum autoritățile din Rusia o să facă față acestei probleme. Vor începe să facă liste de coduri pe care le vor distribui populației? Vor pune la dispoziție sisteme de generare de astfel de coduri? Vor vinde chiar ele aceste coduri?
Oricum ar fi, faptul că regimul de la Moscova vorbește despre o legalizare a pirateriei arată situația fragilă în care Rusia se află în aceste momente, iar viitorul nu pare deloc bun dacă va continua să susțină un război în Ucraina.
Articole asemănătoare
WordPress promite să schimbe experiența publicării. Totul despre editorul Gutenberg
Cazurile Colectiv-Kemerovo. De ce nu funcționează, de fapt, propaganda în cazul dezastrelor
Un jurnalist american a fost ucis în Ucraina: „A fost împușcat și a rămas în urmă”
Ce naște din pisică șoareci mănâncă. Șoareci ucraineni cărora le suspendă conturile de Facebook
Este prima poză cu Liviu Dragnea din închisoare fake sau autentică?