Rusia amenință că va bloca Wikipedia din cauza unui articol despre invazia Ucrainei
Un articol care contravine narativului Moscovei: acesta este motivul pentru care rușii ar putea să nu mai aibă acces la cea mai mare enciclopedie deschisă de pe internet, Wikipedia.
Regimul lui Vladimir Putin, care de șase zile a încălcat teritoriul unui stat independent, continuă să se agațe de putere prin interzicerea oricărei platforme sau instituție media care încearcă sa atragă atenția rușilor de rând privind dezastrul din țara vecină. Motivul oficial? Protejarea populației de “warmongering”, o tehnică de manipulare prin inducerea fricii cu privire la iminența unui război. (Dacă Rusia nu ar ținti chiar în aceste momente orașe dens populate, situația ar părea chiar comică, subliniind ironia pe care Rusia post-sovietică a încercat s-o folosească împotriva americanilor.)
Articolul de pe Wikipedia care a atras atenția Roskomnadzor, autoritatea de reglementare media, este intitulat simplu: “Invazia Rusiei în Ucraina (2022)”, conform The Independent.
Într-un comunicat de presă, instituția a invocat o cerere formulată de procurorul general al Rusiei, motivând că pagina Wikipedia vorbește despre numeroasele pierderi omenești suferite de Armata Rusă, dar și în rândul civililor ucraineni – inclusiv copii. Roskomnadzor a denunțat și afirmațiile conform cărora cetățenii ruși au retras banii din bănci în panica generată de sancțiunile occidentale.
Oficial, Rusia nu recunoaște că a început un război în Ucraina. Termenul preferat de Kremlin este “operațiune specială”, iar orice instituție media care nu respectă această linie este amenințată cu urmări dure. Până duminică, Moscova nici nu a recunoscut public că forțele militare ruse au suferit pierderi, în ciuda faptului că numărul de morți înaintat de Ucraina este unul ridicat. Chiar și atunci când Rusia a admis că a pierdut soldați sau aceștia au fost răniți, nicio cifră nu a fost înaintată.
Pe de altă parte, Wikipedia a afirmat că nu este foarte clar ce părți ridică probleme autorităților ruse, întrucât articolul despre invazie este revizuit „simultan de un număr impresionant de oameni”. „Este posibil ca procurorii să se fi uitat la o versiune mai veche a articolului”, a afirmat directorul executiv al Wikipedia Rusia, Stanislav Kozlovskiy.
„Fiecare editare este verificată. Toate afirmațiile dubioase, neverificate, contradictorii din articol sunt eliminate imediat. În mod similar, evaluările emoționale, frazele incorecte sau ambigue etc. sunt eliminate din articol”, a mai spus acesta, subliniind însă că „principiul de bază al Wikipediei este că informațiile sunt șterse doar dacă sunt îndoielnice, nesigure, eronate, nu sunt susținute de sursă sau dacă sursa nu are autoritate (…) nu prin ordin”.
Articole asemănătoare
Starea de urgență se instituie de astăzi. Iohannis: ”Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, e singura cale”
Editiadedimineata.ro: Sfânta Lumină va fi distribuită de preoţi şi voluntari. Un nou acord între Ministerul de Interne și Biserică
Fiul mogulului de presă Rupert Murdoch explică de ce a părăsit compania tatălui său, care deține postul Fox News
Documentar BBC: Coreea de Nord produce și vinde arme și droguri, în ciuda sancțiunilor internaționale
Gen Z știe diferența dintre știrile reale și cele generate cu AI, însă preferă să ignore falsurile