Rusia a respins oferta SUA de a-l elibera pe jurnalistul Evan Gershkovich în schimbul unor deținuți ruși
Administrația lui Joe Biden i-a cerut omologului rus să schimbe un număr mare de cetățeni ruși, aflați în prezent în închisorile americane, în schimbul reporterului Evan Gershkovich și a lui Paul Whelan de la Wall Street Journal.
Cu toate acestea, Moscova a refuzat oferta, potrivit Departamentului de Stat, citat de BBC.
„Am făcut o serie de propuneri, inclusiv una substanțială în ultimele săptămâni. Această propunere a fost respinsă de Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, în timpul unui briefing de presă.
Deși Departamentul de Stat nu a oferit presei alte detalii, două persoane familiarizate cu această chestiune au declarat pentru CNN că atât SUA, cât și aliații europeni sunt dispuși să elibereze din rușii condamnați pentru spionaj, și nu pentru alte infracțiuni, în schimbul lui Whelan și Gershkovich, ambii acuzați de Moscova de spionaj.
Deși niciun efort al SUA de a-i recupera pe cei doi cetățeni reținuți în Rusia nu a avut rezultate, ultima mișcare arată că Casa Albă încearcă în continuare să negocieze cu Kremlinul.
Cu toate acestea, respingerea celei mai recente oferte este, de asemenea, o veste proastă atât pentru Whelan și Gershkovich, cât și pentru statele occidentale. Aceasta arată că Rusia știe că se află într-o poziție de putere și încearcă să obțină cât mai mult de la americani și aliații lor. Nu este clar, însă, ce speră să obțină regimul lui Vladimir Putin în timpul acestor negocieri.
Oferta vine în contextul în care Whelan împlinește luna aceasta cinci ani de detenție în Rusia, în timp ce Gershkovich tocmai a împlinit 250 de zile de la încarcerarea sa.
Ziaristul de pe Wall Street Journal a fost reținut de agenții FSB din Moscova, care l-au acuzat că este spion american. Evan Gershkovich este primul jurnalist care este acuzat de spionaj de către Rusia de la sfârșitul Războiului Rece.
Articole asemănătoare
Ar putea dezinformarea să-l ajute pe Trump să câștige următoarele alegeri prezidențiale, așa cum a făcut-o în 2016?
Trump, haitienii și animalele de companie. Analiza unei retorici anti-imigranți
Facebook gafează din nou. Chiar ne mai uimește?
Fact check: Un videoclip care arată un tanc rus trecând peste o mină este de fapt dintr-un film din 2014
Cele mai ciudate mituri despre Uniunea Europeană