Românii preferă mai mult social media decât internet bankingul și comenzile online
Românii preferă să folosească internetul pentru a naviga pe rețelele de socializare decât pentru internet banking și să comande produse online.
Datele prezentate recent de Eurostat identifică că România și Bulgaria sunt codașe la două din trei categorii analizate: serviciile de internet banking și comerțul online. Doar 38% din populația României a cumpărat/a comandat bunuri sau servicii prin internet în decurs de 12 luni, în timp ce doar un sfert din populațiile celor două state fac tranzacții bancare folosind aplicațiile băncilor. Excepție fac regiunile în care se află capitalele, scrie Ziare.com.
Datele se află la polul opus față de state precum Olanda și Finlanda, fruntașe la comenzi online, respectiv internet banking.
Eurostat indică că, în 2021, 67% din populația UE (16-74 de ani) a cumpărat/a comandat bunuri sau servicii prin internet, în timp ce media Uniunii Europene pentru accesarea servicilor bancare online a fost de 58%.
România, mai aproape de media europeană atunci când vine vorba de social media
România stă însă mai bine la numărul persoanelor care folosesc social media, apropiindu-se, în acest caz, de media europeană de 57%.
Cifrele diferă în funcție de regiune, astfel: 76% în regiunea Vest, 73% în Nord-Vest, 72% în Nord-Est, între 68% și 61% în celelalte regiuni.
La nivel european, în 21 de regiuni, folosirea social media a fost mai mică de 45%. Acestea se aflau exclusiv în Germania și Franța, unele dintre ele fiind caracterizate drept predominant rurale sau periferice.

Articole asemănătoare
TikTok a oprit o rețea de influență în România și a șters mii de postări din cauza dezinformării
Doi jurnaliști BBC, agresați de poliția israeliană în timp ce relatau despre conflictul Israel-Gaza
Polițistul otrăvit cu Novichok în cazul Skripal dă în judecată instituția pentru care a lucrat
UE anchetează modul în care Meta colectează datele personale în scop publicitar
NATO a evacuat 100.100 de persoane din Afganistan, printre care și colaboratori. România nu se află pe listă