Redacțiile din România iau primele măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului
Recomandările date de autorități pentru a preveni răspândirea coronavirus au început să fie aplicate și de către redacțiile din România.
Astfel, mai multe publicații au decis ca, în situațiile în care activitatea o permite, jurnaliștii să lucreze de acasă. Este cazul ziarelor deținute de Grupul Ringier: Libertatea, Gazeta Sporturilor și revistele Avantaje, Elle, Unica, Viva, începând cu data de 11 martie, conform G4Media.ro, care citează un articol de pe Paginademedia.ro.
Totodată, emisiunile pe care Libertatea le are pe site vor avea un program modificat. De exemplu, ”La fix”, cu Adriana Nedelea, va avea o singură ediție pe zi.
Și posturile TV încearcă să prevină o posibilă răspândire a infecției. Digi24 a decis ca invitații să mai fi machiați de către echipa postului, iar reporterii să încerce să își realizeze singuri machiajul, arată Paginademedia.ro într-un alt articol.
Mai mult decât atât, numărul de invitați în platou va fi redus, optându-se în schimb pentru creșterea numărului de intervenții telefonice. Prezentatorii au fost sfătuiți să evite contactul fizic cu persoanele invitate.

Articole asemănătoare
Autoritățile au simplificat declarația pe proprie răspundere, necesară ieșirii din casă
Instagram se luptă cu dezinformarea rusă de pe platforma sa
Google renunță la angajamentul de a nu crea programe AI pentru arme
Ambasadorul Iordaniei în România, vizat de un fake news marca Sputnik
Scriitorul Stelian Tănase: ”Dacă aș fi tânăr, jurnalism aș face. Este cea mai frumoasă meserie!”