Proprietarul ProTV, mogulul ceh de presă Petr Kellner, a murit într-un accident de elicopter
Proprietarul postului de televiziune ProTV, mogulul ceh de presă Petr Kellner, s-ar fi aflat printre persoanele decedate în decursul zilei de sâmbătă într-un accident de elicopter.
Acesta practica un sport scump, schiatul pe ghețar, care necesită lansarea dintr-un elicopter. Kellner, care controlează grupul ceh PPF Group, s-ar fi aflat în elicopterul Airbus AS350 B3, care s-a prăbușit în apropierea ghețarului Knik din Alaska, conform G4Media.ro.
O singură victimă dintre cei șase pasageri a supraviețuit, însă a fost rănită grav.
Kellner se clasează pe locul 73 în ultimul top Forbes al miliardarilor din întreaga lume, cu o avere estimată la 15,5 miliarde de dolari. Acesta deținea, prin intermediul grupului PPF, mai multe televiziuni din regiune. A achiziționat ProTV în decursul anului trecut, odată cu pachetul majoritar de acțiuni al Central European Media Enterprises (CME).
Articole asemănătoare
Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale 2019. Klaus Iohannis, câștigător detașat
Rusia și Cehia, în conflict diplomatic din cauza agenților GRU care au participat la otrăvirea lui Skripal
ONU, îndemnată să declare că jurnalistul Evan Gershkovich a fost reținut de Rusia în mod arbitrar
Un fost ministru al Turismului îl acuză pe Bogdan Trif de Fake News
Hacker neinvitat într-o întâlnire online a Consiliului European