Primul comentariu al lui Putin despre premiul Nobel câștigat de un jurnalist rus a fost o amenințare

Vladimir Putin a făcut primul său comentariu cu privire la acordarea premiului Nobel pentru pace jurnalistului rus Dimitri Muratov, cunoscut pentru investigațiile sale anti-corupție. În loc de felicitări, liderul de la Kremlin i-a transmis o amenințare voalată.

„Dacă nu încalcă legea rusă și dacă nu dă un motiv pentru a fi declarat agent străin, atunci nu va fi”, a declarat Putin, după ce a fost întrebat dacă poate promite că Muratov nu va fi catalogat agent străin, conform The Independent.

Președintele rus i-a mai spus jurnalistei CNBC Hadley Gamble că dacă Muratov „se ascunde în spatele Premiului Nobel ca un scut pentru a încălca legea rusă, atunci înseamnă că o face în mod deliberat pentru a atrage atenția asupra sa sau din alt motiv”. 

Indiferent de statutul său, fiecare cetățean rus trebuie să respecte legislația în vigoare, a mai spus Putin. În 2012, Rusia a adoptat o lege care permitea autorităților să eticheteze organizații non-guvernamentale și chiar indivizi drept ”agenți străini”. În ultima perioadă, legea a fost folosită exclusiv pentru a reduce la tăcere publicațiile critice la adresa lui Vladimir Putin, precum și pe opozanții politici ai acestuia.

Muratov nu se teme

Publicația Novaya Gazeta este una dintre organizațiile media care a plătit un preț scump pentru a informa publicul. Șase jurnaliști au fost uciși pentru că au arătat excesele statului rus, iar Dimitri Muratov, care este editor-șef al publicației, le-a dedicat premiul Nobel.

În ceea ce privește amenințarea voalată venită din partea lui Putin, jurnalistul a spus că nu se lasă intimidat de guvernul rus.

„Statul poate face ceea ce vrea, dar vom accepta premiul, nu vom renunța la premiu”, a declarat el pentru agenția de știri Interfax. Acesta a mai adăugat că nu este Boris Pasternak, autorul sovietic care a fost obligat de către guvernul rus să renunțe la Premiul Nobel pentru literatură, în 1958.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *