
Presa străină: România face milioane din amenzile pentru nerespectarea restricțiilor
Numărul mare de amenzi pe care autoritățile române l-au dat a ajuns subiect de discuție în presa occidentală.
Atât Fox News, cât și BBC, vorbesc despre suma pe care statul român ar trebui să o primească de la cei care nu au respectat restricțiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus. În perioada 24 martie – 19 aprilie, forțele de ordine au emis sancțiuni în valoare de aproximativ 78 de milioane de euro.
Conform instituțiilor media, aceasta ar fi egală cu impozitul pe profit colectat în luna februarie a acestui an.
Și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost menționat în articolele de pe Fox News și BBC, în contextul în care el a fost amendat pentru că s-a plimbat cu bicicleta în parc – deși parcurile sunt închise publicului în această perioadă.
Televiziunea britanică mai afirmă pe site-ul său că deși salariul minim este de 3000 de lei, sancțiunile mari (între 2000 și 20000 de lei) sunt văzute ca o metodă de a preveni încălcarea restricțiilor.
Prin comparație, ”Marea Britanie, care are o populație de peste trei ori mai mare decât cea a României, a emis în jur de 3.500 de amenzi într-o perioadă similară, de 30-60 lire sterline”, mai spune BBC.
Articole asemănătoare
Patru jurnaliști de la France24, suspendați pentru comentarii antisemite și pro-palestiniene pe social media
Exemplu de ”false news”: Nicki Minaj susține că vaccinul anti-COVID îi lasă impotenți pe bărbați
Congresul american a trimis citații pentru marile companii de social media în legătură cu evenimentele din 6 ianuarie
AFP dă X în judecată cu privire la refuzul de a plăti pentru conținutul media
25 de mituri despre COVID-19. Adevărat sau fals?