Presa românească online, în pericol: Dan Tăpălagă este noua țintă a lui Liviu Dragnea

Era anul 2002 când a izbucnit scandalul.

Se numea Armageddon 2 și avea în centru dezvăluiri privind averea fabuloasă a lui Adrian Năstase. Și pentru că, la vremea respectivă, România încă nu trecuse de jumătatea tunelului interminabil și întunecat al tranziției, reflexele comunistoide erau la oridinea zilei.

Așa se face că jurnalistul care a fost găsit responsabil pentru acele Năstase-leaks a fost Mugur Ciuvică. Iar Năstase nu se juca, drept dovadă mărturiile fostului consilier al lui Emil Constantinescu în momentul în care furia Dumnezeului încarnat s-a pogorât asupra lui:

„Vineri, dupa pranz, cinci sau sase ofiteri de politie au efectuat o perchezitie la locuinta mamei mele, unde locuisem pana recent. S-au purtat cu brutalitate, nu in sensul fizic. […] S-au cautat rapoarte Armagedon in pampersii fetitei.”

Vă miră? N-ar avea de ce, pentru că Adrian Năstase a întruchipat perfect profilul despotului de extracție orientală, incapabil să renunțe la deprinderile autoritariste, specifice voievozilor balcanici ajunși cumva în contemporaneitate din bezna Evului Mediu. Sunt cunoscute, de altfel, episoadele în care acesta pleca în vacanța de vară la reședința sa de la Neptun și poruncea ca nicio discotecă să nu mai funcționeze în momentul când mergea la culcare.

Dar dacă repaosul estival al marelui om de stat nu ridica suficiente sprâncene, episoadele sale de imixtiune (a se citi intrare cu cizmele) în politicile editoriale ale vremii rămân memorabile. Declara, la vremea respectivă, același Mugur Ciuvică:

„Acasa erau numai prietena mea si copilul. Pe ea au ridicat-o, ca martor, iar copilul a ramas cu o femeie care mai are grija de el. Prietena mea a fost interogata vreme de circa cinci ore la Directia de Cercetari Penale. La ora 18, am fost eu ridicat de pe strada, pe baza unui mandat de aducere, completat cu date gresite. Eram in fata casei mamei mele si ceea ce mi s-a parut interesant este ca nu m-au identificat pe baza buletinului. Au fost folositi cel putin 15 ofiteri superiori care au participat la actiune. Declaratia lui Adrian Nastase de vineri, mie, personal, imi arata clar ca Adrian Nastase este in spatele acestei uriase desfasurari de forte.”

Dar, vremurile au trecut și, nu-i așa, veți spune, lucrurile au evoluat în bine. Ei bine, dispariția lui Adrian Năstase de pe scenă, chintesență a răului în ce privește atmosfera jurnalistică a acelor ani, a marcat, desigur, o schimbare în bine. De altfel nici nu se putea altfel, având în vedere despotismul acestui personaj. Iată însă că în anii post-Năstase, lucrurile nu au mers neapărat mai strălucit. Iar asta pentru că a intrat în scenă profilul mogulului cu sclavi pe plantație, iar aici cazul lui Sorin Ovidiu Vântu și al felului în care își trata angajații este epocal. Iar pentru cei care au nevoie de o scurtă reîmprospătare a memoriei, dialogurile dintre acesta și, ca să dăm numai câteva exemple, Sergiu Toader, Doru Bușcu, Stelian Tănase și Bogdan Chirieac rămân studii de caz despre cum nu ar trebui să funcționeze relația dintre un patron de presă și angajații săi.

Iată însă că justiția din România, hulită de unii, adulată de alții, i-a trimis pe unii dintre acești moguli la închisoare, pe alții sub control judiciar, drept care mediul jurnalistic a început, în sfârșit, să respire. În plus, puterea social media a crescut exponențial, diverse grupări micro-jurnalistice au început să informeze publicul tot mai mult, iar redacțiile finanțate exclusiv din donații au proliferat și ele. Dar puterile răului au evoluat pe măsură, concomitent, inclusiv într-un context global, conjunctural, care a ajuns să influențeze și fenomenul presei online din România.

Astfel, pe măsură ce mișcarea globalistă mondială a început să bată în retragere, lăsând locul unui naționalism tot mai puternic, fază în care ne aflăm și în prezent, vocile jurnaliștilor curajoși au început să fie tot mai contestate. Iar din acest punct de vedere Turcia lui Erdogan reprezintă, bineînțeles, vârful de lance: valul de epurări care a avut loc în această țară din momentul consolidării puterii noului vizir-șef fiind fără precedent în lume. Sigur, puteți adăuga acestui tablou eliminările fizice ale unor voci deosebit de puternice în jurnalismul mondial și local, precum cel al Daphnei Galizia, din Malta, dar și al lui Ján Kuciak, despre care Mediastandard a mai scris, ca să aveți dimensiunea completă a trendului spre care evoluează jurnalismul la nivel global.

Bineînțeles, tocmai România nu putea lipsi din acest puzzle mediatic în continuă degradare. Iar asta pentru că, în paralel cu erodarea libertății de exprimare, profilul unui despot local începea să se contureze tot mai clar. Nimeni altul decât Liviu Dragnea, omul interesat să țină cât mai departe de ochii publicului întreaga încrengătură de afaceri prin care a preluat controlul a aproape întregului Teleorman, pentru a se propulsa, apoi, pe scena mare a politicii de la București.

Iar dacă contrele sale cu echipa redacțională RISE Project rămân de referință, inclusiv controalele ANAF care se prăvăleau ca din senin peste grupul de investigație când aceștia intrau un pic mai în adânc în poveștile braziliene ale lui Dragnea, iată că lupta se ascute tot mai tare. Ultima victimă a acestuia fiind Dan Tăpălagă, cel care a făcut cunoscut publicului memorandumul secret adoptat de Guvern pe tema mutării ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Și care, potrivit, lui Liviu Dragnea, trebuie să facă obiectul unei investigații serioase, din moment ce, sugerează el, Dan Tăpălagă nu ar fi putut avea acces la o asemenea informație fără sprijin din interior, adică din partea SRI sau STS.

Dar, până la urmă, sigur că o astfel de poziție este de înțeles din partea șefului PSD: când guvernarea prin interpuși nu-ți merge, apelezi la ce știi mai bine și anume fabricarea de conspirații. Precedentul pe care îl creează această ieșire a lui Dragnea însă, este cel puțin îngrijorător: este pentru prima oară când șeful celui mai mare partid din România instigă, explicit, la anchetarea unui jurnalist care nu este vinovat cu nimic în afara faptului că și-a făcut (bine) meseria. Iar din acest punct este legitim să ne întrebăm, retoric, cel mai probabil: încotro ne îndreptăm? Urmează instalarea unei botnițe care să sugrume și ultimele voci critice din presa online?

Numărul tot mai mare al acestor cazuri pare să arate că da. Pornind de la amenda acordată CNCD publicației Times New Roman, trecând prin atacul la Dan Tăpălagă și ajungând la acest caz semnalat de jurnalista Sidonia Bogdan, răspunsul pare, încă o dată, să fie afirmativ:

„Acum 10 zile m-am trezit cu o notificare din partea unei case de avocaturi, în numele șefei ICR, Liliana Țuroiu, că intenționează să mă dea în judecată în civil și în PENAL, pentru două articole. Penal pentru că aș fi dezvăluit niște date confidențiale. Avocatul care mi-a explicat notificarea mi-a spus că acuzațiile în penal sunt ridicole și nici în civil nu au șanse, pentru că în ambele articole am mers pe probe, iar în privința ascunderii tezei de doctorat, am public și dreptul la replică al rectorului Universității de Arte, care dovedește buna mea intenție.”