Postul rus RT din Germania, blocat de autorităţi la câteva zile de la lansare
RT Deutsch, transmisiunea postului TV rus RT în Germania, a fost blocat de autorităţi la doar câteva zile de la lansare. Motivul ar fi lipsa licenței.
Măsura a dus la eliminarea canalului de către Eutelsat din lista canalelor difuzate de pe sateliții săi. Autoritatea de difuzare pentru Berlin susține că RT Deutsch „nu a solicitat un permis de difuzare și nici nu a fost eliberat”, conform Reuters.
În replică, televiziunea deținută de statul rus susține că nu a solicitat o licență din partea autorităților germane întrucât licența pe care o deține în Serbia îi dă dreptul de a difuza în Germania, în baza Convenției europene privind televiziunea transfrontalieră. Atât Serbia, cât și Germania, sunt semnatare ale acestui acord.
„Considerăm că acțiunile autorității germane de reglementare sunt ilegale și suntem convinși că această decizie va fi revizuită în instanță”, se arată într-un comunicat al RT.
Postul de televiziune RT, deținut de statul rus, este considerat de majoritatea guvernelor occidentale ca un mijloc de propagandă. De-a lungul timpului, acesta a difuzat știri părtinitoare cu politica externă a Rusiei, exagerând faptele în legătură cu statele cu care Moscova a avut relații tensionate.

Articole asemănătoare
După Meta, acum și Google anunță blocarea știrilor pentru utilizatorii din Canada
Rețele sociale: când oamenii nu-s acasă, boții moderează-n masă
Washington Post pune capăt susținerii prezidențiale din cauza lui Bezos. Jurnaliștii sunt nemulțumiți
Beijingul susține că grupurile de extremă-dreapta hărțuiesc oamenii de știință în legătură cu originea COVID-19
Un director al Huawei, arestat în Polonia pentru spionaj