Politică pe note muzicale. BONUS: Firea, în anii tinereții EXCLUSIV VIDEO

Întâlniri de partid, ședințe parlamentare, strategii și ieșiri publice – toate astea pot fi solicitante pentru un om politic, iar mulți dintre cei ce reprezintă poporul au ales, de-a lungul timpului, să se destindă prin muzică, sau chiar să-și creeze o imagine prin aparițiile televizate, demne de un artist complet.

Elena Udrea, romanță la sfârșit de mandat

Filmarea prin care Elena Udrea a devenit cunoscută și ca interpret a fost făcută în septembrie 2014, când mandatul lui Traian Băsescu se apropia de sfârșit. Melodia aleasă de blonda de la Cotroceni pare a fi în ton cu tristul eveniment.

”Curând va fi o noapte lungă, și fără tine-mi va fi greu…”

Pe vremea lui Băsescu erau cele mai multe Ode

De pe această listă nu putea să lipsească ex-PDL-istul Edmond Tălmăcean, politicianul cu cele mai multe apariții artistice.

De exemplu, întrebat de un jurnalist ce melodie i-ar dedica lui Emil Boc – pe vremea aia premier -, Tălmăcean a început să interpreteze celebra piesă ”We are the champions”. Președintelui de la acea vreme i-a dedicat ”We are the world”, de la Michael Jackson. Adrian Năstase s-a ales doar cu ”Corul Vânătorilor”.

Pasiunea lui Tălmăcean pentru Michael Jackson este, de asemenea, unul dintre lucrurile care l-au făcut pe PDL-ist să apară de mai multe ori la televizor. Într-un platou de emisiune, fostul consilier local și-a arătat cele mai bune mișcări, inspirate din artistul american.

Unii plânsu’, alții râsu’

Când Elena Udrea cânta la final de mandat ”Delirul”, actualul președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, interpreta ”Cântă cucu-n Bucovina”, la o reuniune a Alianței Creștin-Liberale din Suceava (de la minutul 6:55 până la 7:00)

Numit de adversarii politici și de alți critici ”Sică Mandolină”, Orban și-a expus de mai multe ori talentele artistice, chiar și la Zilele comunei clujene Ciurila. Atunci, interpretul de muzica populară care prezenta, de fapt, în fața publicului celebra melodie “Așa-i românul”, a îndreptat către actualul lider PNL microfonul.

De la Camera Deputaților, la biserică

La sfârșitul anului 2016, pe YouTube au apărut o serie de videoclipuri cu deputatul independent Remus Borza, cântând colinde într-o biserică.

Din momentul artistic al avocatului au făcut parte și cântece precum ”Vin colindătorii”, ”Deschide ușa străine” și ”Aseară pe înserat”.

”Ionel, Ionelule…”

Nu se putea ca din această listă să lipsească tocmai fostul președinte Ion Iliescu, care a interpretat în urmă cu mai mulți ani celebrul șlagăr ”Ionel Ionelule”, alături de Aura Urziceanu. Cei doi, prezenți în platoul unei emisiuni, au propus o variantă puțin modificată a melodiei.

Greșelile tinereții

Încheiem acest material cu actualul primar al Municipiului București, Gabriela Firea. Deși edilul a scos două albume de muzică de petrecere împreună cu colega sa, Simona Gherghe, filmarea pe care Mediastandard.ro v-o propune este una știută de puțini.

Înregistrarea datează din 2002, când prezentatoarele Antena 1 (Gabriela Firea, Simona Gherghe și Alessandra Stoicescu) au realizat un moment artistic complet pentru emisiunea specială de Revelion. Cele trei pot fi văzute cum realizează o coregrafie specifică anilor respectivi și interpretează o adaptare a melodiei ”Asereje”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *