Platforma lui Trump a devenit, din rețea de socializare, un hub al extremismului

Platforma de socializare a lui Donald Trump, Truth Social, este prezentată ca alternativa Twitter, care asigură dreptul la libera exprimare a utilizatorilor. Truth, însă, a ajuns să fie locul unde cei mai înfocați susținători ai fostului președinte american se adună pentru a citi și răspândi teoriile conspiraționiste promovate de Trump.

Săptămâna trecută, Truth a primit vestea că Google nu va accepta aplicația companiei să fie disponibilă în Play Store din cauza lipsei de moderare. La asta se adaugă noianul de probleme financiare și performanța slabă a platformei în a genera interes pe piața de social media.

Cu toate astea, există un anumit număr de oamenii care optează pentru Truth doar pentru că Donald Trump are cont acolo. Problema (atât a platformei, cât și a lui Trump) este că utilizatorii dispuși să-l urmărească pe Trump pe platforme obscure sunt fanii cei mai înrăiți ai acestuia.

Un echo chamber al conspirațiilor

Truth, ca oricare dintre marile platforme de socializare, este predispusă la crearea fenomenului de „echo chamber” (bula din social media despre care tot vorbim de câțiva ani încoace). Diferența, însă, apare când vine vorba de reach-ul pe care Trump îl are pe noua sa platformă. Conform AFP, fostul președinte al SUA are patru milioane de urmăritori pe Truth, în timp ce pe Twitter audiența sa se ridica la aproape 90 de milioane.

De când este pe Truth, Donald Trump a început să posteze mesaje tot mai extremiste, redistribuind direct postări care promovează teoriile QAnon care vorbesc de o desecretizare a unor documente care vor avea ca efect repunerea în funcția de președinte a lui Trump.

Mesajul, însă, ajunge la oameni care oricum cred aceste bazaconii. Dacă pe Twitter (datorită audiențe imense și a popularității funcției pe care o ocupa) mesajele sale ajungeau la oameni care nu erau familiari cu narațiunile QAnon și puteau fi convinși, într-o măsura sau alta, pe Truth, audiența lui Trump este familiară cu aceste teorii și este alcătuită din fanii hardcore ai acestuia.

Chiar dacă Trump are această portavoce și este capabil să atragă atenția pentru orice nouă nebunie pe care o postează pe Truth Social, ea este mai puțin puternică decât Twitter, mai puțin puternică decât Facebook. Este o buclă de feedback foarte închisă”, a declarat un cercetător care studiază extremisul la Institute for Strategic Dialogue (ISD), citat de AFP.

Cu alte cuvinte, Trump nu își mai extinde audiența, ci o radicalizează tot mai mult. Nu e cea mai bună veste, însă faptul că mesajele sale toxice și teoriile conspiraționiste ale QAnon rămân, mai mult sau mai puțin, închise în cercul lor de adepți este o ușurare.

Radicalizarea continuă

Reversul monedei este, în schimb, faptul că această audiență restrânsă va deveni tot mai radicală și dispusă la ură și violență. De fapt, asta este și frica Google. Lipsa moderării serioase de pe Truth ridică îngrijorări cu privire la acțiunile din viața reală pe care cei mai înrăiți dintre fanii lui Trump ar putea să le desfășoare.

După percheziția casei din Mar-a-Lago a fostului președinte, mulți dintre urmăritorii săi au început să posteze mesaje care cereau desființarea FBI și chiar uciderea unor agenți federali. Mesajul a fost preluat și de o parte din politicienii republicani, unul dintre ei fiind suspendat pe marile platforme de socializare după ce a anunțat că vrea ca agenții federali să fie împuscați.

Truth, platforma care se voia apărătoare liberei exprimări, a ajuns (în mod așteptat) locul unde extremismul conservator este promovat și consolidat. Platforma unde îndemnul la violență și ucidere este acceptat și locul unde cei mai înflăcărați fani ai lui Trump își pot exprima teoriile consipraționiste fără opreliști. Departe de orice liberă exprimare, Truth a ajuns unul dintre cele mai toxice locuri de pe internet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *