Organul de propagandă rusă Sputnik nu mai funcționează în România
Unul dintre organele de propagandă externă ale Rusiei, Sputnik, care funcționa în spațiul ex-sovietic, nu mai poate fi accesat din România.
Măsura a fost luată de autoritățile Republicii Moldova, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia. Întrucât radioul Sputnik nu a primit licență de la România, acesta emitea de peste Prut. În mod similar, și varianta românească a site-ului funcționa pe domeniul .md.
Motivul invocat de Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova este că Sputnik, împreună cu Gagauznews.md, incitau la ură și conflict militar, „în timpul stării de urgență”. Ordinul a fost emis pe 26 februarie.

Este pentru prima oară când guvernul de la Chișinău ia o astfel de măsură. Totuși, e posibil ca activitatea Sputnik să fie reluată pe alt domeniu sau sub alt nume. O situație similară a avut loc în România, când Guvernul a dispus închiderea mai multor site-uri, întrucât ar fi promovat “fake news” la începutul pandemiei, în stare de urgență. Mediastandard a arătat că administratorii acestor site-uri au găsit metode alternative.
În orice caz, e o veste bună pentru publicul din România, care nu este străin de narativele propagandei ruse. Asta nu înseamnă că Moscova nu va găsi metode alternative, pe modelul “nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”.

Articole asemănătoare
Unei echipe de jurnaliști din Franța i s-a interzis accesul la taberele de refugiați
GDPR pe înțelesul tuturor. Ce aduce Regulamentul General privind Protecția Datelor Personale pe data de 25 mai
Zi de doliu național pentru Ion Iliescu: instituțiile media audiovizuale sunt obligate să respecte măsuri speciale
Google elimină reclamele de natură politică dintr-un stat american
Mitul ”ambulanței negre” – cum poate fi transformată o știre falsă într-o isterie națională