O publicație din Italia, despre mișcarea negaționistă din România: „Cunoscutul site rusesc «Sputnik» este principalul motor”
O publicație din Italia a realizat o analiză privind mișcarea negaționistă din România și posibilele sale legături cu propaganda rusă.
Articolul citat de G4Media, publicat în cotidianul La Repubblica și tradus de Oana Avram (Rador), arată că „Cunoscutul site rusesc „Sputnik” în limba română este principalul motor al acestui război murdar împotriva unei țări UE și NATO”, întrucât „a răspândit teorii negaționiste și a sprijinit organizațiile ultranaționaliste românești, care au chemat oamenii să iasă în stradă împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități”.
Autorul mai afirmă că la propagarea acestui fenomen a contribuit și PSD, pe care îl numește ”partid socialist (moștenitorii partidului comunist al lui Ceaușescu)”. La Repubblica susține că social-democrații ar fi participat la protestele din Piața Victoriei împotriva măsurilor de siguranță adoptate de autoritățile române.
Este amintită și Iosefina Pascal, angajată a europarlamentarului Maria Grapini, cea care a organizat ultima manifestație din Capitală.
Redăm mai jos articolul din ziarul italian, așa cum a fost el publicat de G4Media.ro:
„Susținătorii lui Putin experimentează războiul bacteriologic indirect: nu prin lansarea de bombe murdare, ci prin susținerea negaționiștilor coronavirusului, conform cărora pandemia ar fi o conspirație a serviciilor secrete occidentale, a celor mai radicale mișcări anti-vaccinuri și a altor organizații care vin să planifice demonstrații de stradă împotriva carantinei și a altor măsuri luate de autorități pentru a limita infectările.
Se întâmplă de săptămâni întregi în România, cea mai importantă țară din sud-estul Europei, membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, care de câteva zile numără peste o mie de cazuri pozitive la fiecare 24 de ore.
Cunoscutul site rusesc „Sputnik” în limba română este principalul motor al acestui război murdar împotriva unei țări UE și NATO. Potrivit unui sondaj realizat de site-ul „Politico”, a răspândit teorii negaționiste și a sprijinit organizațiile ultranaționaliste românești, care au chemat oamenii să iasă în stradă împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități pentru a combate răspândirea pandemiei.
Campania intensă de știri false rusești despre coronavirus, cu sprijin pentru negaționiștii militanți, are succes. Conform unui sondaj recent, 41 din 100 de români sunt convinși că boala COVID-19 este un complot al serviciilor secrete occidentale, şi nu o amenințare reală.
Pe frontul negaționist se află cel care este și astăzi primul partid românesc, PSD, partid socialist (moștenitorii partidului comunist al lui Ceaușescu), partid trimis în opoziție la ultimele alegeri pentru numeroasele cazuri de corupție în care este implicată conducerea sa, începând cu liderul-stăpân Liviu Dragnea, care execută acum pedepse pentru fraudă electorală și corupție. Însă, socialiștii au încă mulți dintre oamenii lor în fiecare instituție și organizație și ies, de asemenea, în stradă împreună cu negaționiștii coronavirusului, cu cei care sunt împotriva vaccinului, cu oricine protestează împotriva măsurilor sanitare restrictive.
O membră socialistă, Josefina Pascal, este zilnic în prima linie în campania de negare și împotriva măsurilor sanitare luate de guvernul liberal-conservator și pro-european. Socialiștii „nașului” Dragnea sunt în politica internă suveraniști precum Orbán în Ungaria, iar în politica externă profund anti-europeni și anti-occidentali.
În opinia lui Raed Arafat, un expert de origine arabă, care a devenit de multă vreme cea mai înaltă autoritate română în domeniul sănătății, „ne confruntăm cu multe atacuri negaționiste, cu consecințe grave asupra sănătății cetățenilor și indirect pentru întreaga UE. Sunt campanii foarte bine finanțate, care vizează în special să îi convingă pe tineri să nu folosească măștile”. Corina Rebegea, de la Centrul Român de Analiză a Politicii Europene, susține că „Sputnik este foarte des în spatele acestei propagande” toxice și anti-occidentale, în toate sensurile.”

Articole asemănătoare
TikTok cumpără publicitate TV de peste două milioane de dolari pe fondul discuției despre interzicere
O televiziune din Coreea de Sud va “reînvia” un cântăreț decedat de 25 de ani
Editiadedimineata: O nouă alertă în China. Autoritățile chineze interzic consumul animalelor care ar putea transmite boala
Jurnalistele iraniene, inculpate pentru că nu au purtat hijab la doar o zi după ce au fost eliberate
Grecia închide ochii la cazuri de spionaj, violență și procese abuzive împotriva jurnaliștilor