O investigație i-a adus unei jurnaliste din Hong Kong o condamnare și un premiu
Bao Choy, care luna trecută a fost găsită vinovată pentru că ar fi făcut „în mod voit o afirmație falsă” pentru a obține o informație cu privire la o investigație realizată, a primit un reputat premiu de presă.
Jurnalista, anterior producător la televiziunea publică RTHK, a primit împreună cu alți cinci colegi premiul pentru cel mai bun documentar în limba chineză în cadrul festivalului Human Rights Press, care are loc de 25 de ani, conform France 24.
Investigația, despre care juriul a afirmat că „urmărește cele mai mici indicii, interoghează pe cei puternici fără teamă sau favoare”, vizează violențele din iulie 2019, când protestatarii pro-democrație au fost atacați de mai mulți bărbați înarmați cu bâte. Documentarul a scos la iveală detalii despre presupușii atacatori, dintre care unii au legături cu comitete rurale cu influență politică care susțin Beijingul.
Mai mult, materialul critică intervenția poliției, care a ajuns intervenit prea târziu.
Documentarul este și motivul pentru care Choy a fost pusă sub acuzare. Aceasta ar fi accesat o bază de date cu numere de înmatriculare, care până de curând era accesibilă jurnaliștilor.
Jurnalista riscă acum să petreacă șase ani în închisoare și să plătească o amendă de 770 de dolari, însă spune că va face apel.
Articole asemănătoare
Digital News Report 2019: Românii au din ce în ce mai puțină încredere în presă
Dana Budeanu, colaborare cu un site de știri. Va comenta scena politică din România
Gen Z știe diferența dintre știrile reale și cele generate cu AI, însă preferă să ignore falsurile
Sentințele continuă să curgă în Myanmar. Regimul a condamnat un alt jurnalist la închisoare
Propaganda rusă prezintă Occidentul ca fiind divizat în susținerea oferită Ucrainei