Negocierile UE cu privire la legea AI: Forma finală a proiectului ar putea fi gata la începutul anului viitor
Negocierile pentru forma finală a legii UE cu privire la inteligența artificială vor continua și anul viitor. Deși o formă provizorie a fost acceptată de reprezentanții statelor și al autorităților europene, versiunea finisată va fi prezentată la începutul lui 2024.
Măsurile provizorii, finalizate pe 8 decembrie, reprezintă un pas important în procesul negocierilor trilaterale (între Comisia, Parlamentul și Consiliul UE), însă chiar și acestea sunt contestate de unele dintre cele mai importante state, precum Franța, Germania și Italia.
Printre măsurile principale, de până acum, se numără cele aplicate programelor AI considerate de uz general (precum ChatGPT). Acestea trebuie să respecte anumite norme stricte de transparență, să respecte legea UE a drepturilor de autor și să ofere detalii despre datele folosite de program pentru a se instrui.
Autoritățile franceze, în mod scpecific, tocmai cu privire la aceste reglementări au ținut să tragă un semnal de alarmă și s-au arătat nemulțumite de strictețea legislației.
Astfel, procesul de negociere se va prelungi pentru a se stabili o formă ce poate fi agreată de toate cele 27 de țări membre. Conform Axios, o variantă finală ar putea fi prezentată în luna februarie, cu unele elemente ale reglementărilor intrând în vigoare de-abia în 2027.
Întârzierea se referă la diferitele utilizării ale programelor AI din anumite domenii. Cu cât un sector este mai reglementat, cu atât periaoda de intrare în vigoare a legii crește.
„Intrarea în vigoare va varia treptat în funcție de tipul de aplicație, cu întârzieri de aplicare cuprinse între 6 luni și 36 de luni de la aprobarea definitivă a regulamentului”, a declarat un parlamentar european implicat în negocieri, pentru Axios.
În domeniul medical, de exemplu, întârzierea poate atinge pragul maxim de 36 de luni, din cauza naturii domeniului ce presupune multe ale reglementări anexe.
Cel mai probabil, forma finală a legii va arăta diferit față de varianta existentă acum. Chiar oficiali ai Comisiei Europene, citați de TechCrunch, au spus că legea poate suferi schimbări pentru a se adresa anumitor detalii tehnice.
Acest pachet de legi AI este foarte important pentru UE, mai ales că liderii europenii (încă din 2022 când această lege a fost anunțată) s-au hotărât că vor ca principiile și practicile Uniunii să fie un standard global în materie de reglementare a domeniului digital și a inteligenței artificiale.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Cum au ajuns reprezentanții Google pe aceeași scenă cu politicieni români, la o conferință despre presă
Ce este un NFT și de ce este văzut cu scepticism?
Atunci când GDPR-ul devine poveste de adormit copiii. La propriu
Threads, noua aplicație Meta ce va rivaliza cu Twitter, nu se va lansa în UE
Jurnalismul britanic se confruntă cu o lipsă a diversității rasiale și a reprezentării femeilor