Instagram vrea să introducă abonamente cu plată pentru creatori
Instagram testează o nouă metodă prin care creatorii de conținut să fie plătiți. Platforma de social media încearcă implementarea unor abonamente cu plată pentru creatori care să ofere urmăritorilor acces la conținut exclusiv dacă aceștia plătesc, relatează TechCrunch.
Abonații vor avea acces la conținut precum Instagram Stories, livestream-uri făcute de creatori și colaje speciale. Abonații vor primi și o insignă care va apărea lângă numele utilizatorului în secțiunea de comentarii și în inbox-ul influencerului pentru a-i ajuta să iasă în evidență. Prețurile pentru conținutul exclusiv încep de la 99 de cenți și ajung până la 100 de dolari. Abonamentul se plătește lunar, iar Instagram a anunțat că, deocamdată, nu va percepe comision din veniturile provenite din această subscripție.
”Suntem la fel ca Meta – nu vom lua nicio cotă din profitul creatorilor până cel puțin în 2023. Scopul nostru principal este să ajutăm creatorii să își câștige existența. Încercăm să ne gândim la toate modalitățile prin care putem construi produse de monetizare care să facă acest lucru posibil”, a declarat managerul de produs al Instagram pentru TechCrunch.
Funcția este disponibilă, în prezent, doar pentru 10 creatori de conținut din SUA, fiecare dintre ei având peste 50.000 de urmăritori.
O problemă care apare când vine vorba de producerea de conținut exclusiv este faptul că oamenii vor putea să facă capturi de ecran și să distribuie conținutul fără opreliști. Instagram a spus că, în momentul de față, nu are nici o modalitate prin care să oprească astfel de acțiuni, dar încurajează utilizatorii și creatorii să raporteze orice conținut redistribuit ilegal.
Conceptul de abonamente plătite nu este nou pentru platformele din sfera social media. Youtube, pe lângă monetizarea prin plasarea de ad-uri în videoclipuri, a introdus încă din 2018 opțiunea de ”Join” care oferă diferite avantaje pentru utilizatorii care aleg să plătească lunar subscripția. Faptul că Instagram introduce și ea o astfel de funcție indică o tendință a platformelor de social media care vor să exploateze sectorul de influenceri.
Articole asemănătoare
Băsescu, o nouă postare virulentă la adresa guvernării PSD
Ce este un NFT și de ce este văzut cu scepticism?
Noul guvern din Marea Britanie vrea să schimbe proiectul de lege al siguranței online
Mesajele Jandarmeriei înaintea mitingului din Piața Victoriei: Nu ne jucăm și vom lua măsuri!
Anul 2022 vine cu taxe mai mici pentru presa și cărțile online