Presa internațională face valuri privind revocarea șefei DNA
Presa internațională nu putea să scape subiectul revocării Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA – în contextul în care mai multe publicații de prestigiu au vorbit, în trecut, despre cum fostul procuror-șef era singura șansă la o scădere a corupției.
Astfel, jurnaliștii dinafara României denunță ”presiuni” făcute asupra președintelui Klaus Iohannis și a justiției, în general. De exemplu, agenţia germană Dpa notează, conform Mediafax.ro: ”Laura Kovesi, şefa agenţiei anticorupţie (DNA) din România, a fost demisă din funcţie de către preşedintele Klaus Iohannis, la presiunea guvernului şi a curţii superioare a ţării (…) Presiunea asupra lui Kovesi, recunoscută la nivel internaţional drept un factor-cheie în lupta ţării împotriva corupţiei larg răspândite, a fost însoţită de recenta diminuare a puterii procurorilor anticorupţie şi de eforturile de protejare a politicienilor de anchete”.
Totodată, Reuters scrie că ”rata de condamnare a crescut drastic într-unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, câştigând laude de la Bruxelles” sub conducerea lui Kovesi, în timp ce EU Observator subliniază că ”Guvernul a fost criticat de UE şi de Consiliul Europei pentru reforma în sistemul judiciar, sporind controlul politic asupra procurorilor şi judecătorilor”.

Articole asemănătoare
Ucraina acuză Rusia de torturarea jurnalistei Viktoriia Roshchyna în captivitate
ONU, îngrijorată din cauza ”epidemiei periculoase de dezinformare” privind coronavirus
Site-ul de campanie al lui Trump ar fi fost spart. Atacatorii se săturaseră „de știrile false răspândite de președinte”
Un primar riscă închisoare după ce a încearcat să mituiască un jurnalist
Mai mult de jumătate din români cred că au fost expuși la dezinformare în ultimele luni