
Firea îl acuză pe Liviu Dragnea de manipulare și dezinformare
Gabriela Firea a lansat un nou atac la adresa lui Liviu Dragnea și a apropiaților săi, cometând miercuri că aceștia au declanșat o campanie de defăimare a sa, cu ”acuzații diabolice” potrivit cărora ar fi fost confiscată de „statul paralel” sau ar fi devenit purtătorul de cuvânt al celor care se opun grațierii și amnistiei.
Ea l-a acuzat pe Dragnea de manipulare și dezinformare, dar a precizat că nu poate spune că există în partid o mișcare de disidență. ”În discuțiile unu la unu îmi dau dreptate, dar nu mă fac purtătorul lor de cuvânt. Nu știu să existe o disidență”, a spus Firea, comentând că aceștia ar trebui să își asume o atitudine publică.
”Am spus că un pas în lateral din partea lui Dragnea ar fi benefic pentru România, și pentru PSD, dar aceste lucruri trebuie discutate statutar, asumate public. Nu sunt de acord să înceapă o disidență informală în partid care nu ar face altceva decât să macine partidul din interior (…) PSD ar deveni trei partide mai mici -unii cu Dragnea, unii cu Firea și alții la mijloc care nu știu ce să facă. (…) Nu-mi plac șobolănismele, am avut parte de destule”, a mai declarat primarul general.
Firea a insistat că, pentru că și-a permis să spună că PSD nu merge pe un drum corect, a fost supusă mai multor atacuri în ultimele zile, rodul unei ”campanii de intoxicare marca Dragnea”, ea acuzând faptul că formațiunea este condusă într-o manieră dictatorială. ”S-a spus că aș fi fost confiscată de statul paralel (…) Eu mă luptam cu Traian Băsescu când alții tăiau porcii cu statul paralel”, a precizat ea.
Articole asemănătoare
Serviciile secrete din Ucraina au închis o fermă de troli care controla peste 18.000 de conturi de social media
Facebook Instant Articles vs Google AMP – tehnologia care ușurează navigarea pe articole
Agențiile de presă ruse discreditează prin social-media vaccinurile americane în America de Sud
Pandemia de COVID-19 aduce o schimbare utilizatorilor de Facebook. Rețeaua de socializare va adăuga o nouă reacție
Un preot ”predică” conspirații anti-vaccin pe Facebook: „Logica oii. Decât muci și febră, mai bine niște miocardită”