Fake news sau eroare de comunicare? Inpolitics.ro, informații derizorii despre PNL
Un articol postat marți pe site-ul Inpolitics.ro încearcă să evidențieze ”luptele murdare” din PNL, chiar înainte de Consiliului Național al național-liberalilor, ținut pe 4 august, însă reușește să ridice un semn de întrebare.
Mediastandard.ro a observat că în titlu se dă o sursă (”Lupte murdare: Adversarii lui Orban, umiliți pe pagina oficială a PNL”), în timp ce în articol se evidențiază faptul că fotografia în cauză a fost publicată pe ”pagina de Facebook a grupului oficial de susținători ai PNL”. Postarea există, într-adevăr, pe grupul numit ”Partidul National Liberal – grup oficial!”, însă denumirea nu este o dovadă că aceasta chiar ar reprezenta poziția oficială a formațiunii politice a lui Ludovic Orban, deci titlul articolului este un fiasco.

Mai mult decât atât, unul dintre cei doi administratori ai grupului amintit ar fi fost angajat în trecut cu principalul partid de opoziție, după cum afirmă chiar el pe profilul său, însă în prezent nu pare să mai ocupe vreo poziție.
În plus, nici contul de pe care a fost publicată poza – în care apar fugind Iulian Dumitrescu, Marin Petrache, Alina Gorghiu, Cristi Olteanu, Gigel Știrbu și Cristian Bușoi – nu pare a fi real, ci un profil creat doar pentru a distribui astfel de materiale.
Există posibilitatea ca eroarea făcută de către echipa Inpolitics.ro să fie o simplă eroare de comunicare și nu o știre falsă, deși titlul este destul de pompos pentru a-i face pe utilizatorii internetului să dea click.

Articole asemănătoare
Lupta AUR cu presa continuă. Digi24, declarată ”cea mai toxică și falsă instituție mass-media”
O impresie, la un click distanță: cum poate presa să dicteze imaginea unei țări
Un jurnalist american va primi despăgubiri de la Iran pentru timpul petrecut pe nedrept în închisoare
Editiadedimineata.ro: Emiratele Arabe Unite, poziție-cheie în consiliul maritim al ONU
Noul expansion pack Sims 4 nu va fi lansat în Rusia din cauza legilor anti-LGBTQ+